Tronsonul Gilău-Nădăşelu de pe Autostrada Transilvania are probleme, la doar câteva luni după ce a fost deschis oficial. Pe mai multe porțiuni, stratul de taluz a luat-o la vale oprindu-se aproape de partea carosabilă.

Reprezentanţii companiei de drumuri spun că situaţia nu este gravă, dar Asociaţia Pro Infrastructura atenţionează că astfel de situaţii sunt frecvente şi vor apărea şi pe viitoarele tronsoane care vor fi construite.

Pe o porțiune de aproape 10 kilometri de autostradă, între Gilău și Nădășelu, taluzul a luat-o la vale. Din loc în loc și pe ambele sensuri. Vorbim despre un tronson din Autostrada Transilvania inaugurat în toamna trecută.

Situația este sub control”, spun oficialii Companiei de Administare a Infrastructurii Rutiere (CAIR).

Alunecări similare sunt pe mai multe porțiuni ale autostrăzii.

Lucrările la acest tronson de autostradă de aproape 10 kilometri au durat aproape 3 ani și au necesitat o investiție de peste 250 de milioane de lei. Din totalul timpului, un an s-a pierdut din cauza întârzierilor la construcția unui pod peste Someș, care face legătura cu Autostrada Transilvania.

Podul lipsă peste Someș în zona Gilău este de fapt un viaduct deja parțial construit încă din vremea contractului cu Bechtel. Pentru finalizarea sa, Compania de Autostrăzi lansase în 2015 o licitație ce în cele din urmă a fost anulată.

Licitația a fost, în cele din urmă, lansată abia în octombrie 2016, iar ofertele au fost depuse, într-un final, în 9 februarie 2017. Conform caietului de sarcini, după semnarea contractului termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni.

Deși vorbim de un tronson scurt de autostradă, acesta este unul destul de important pentru că vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii – Gilău de la intersecția cu DN1, ocolește municipiul Cluj-Napoca prin partea de vest și se oprește aproape de localitatea Nădășelu într-o intersecție cu un alt drum național, DN1F spre Zalău și Satu Mare. Practic, A3 Gilău – Nădășelu funcționează ca o centură în partea vestică a municipiului Cluj-Napoca.

Contractul pentru Autostrada Transilvania (A3) a fost semnat în 2004 cu Bechtel, renegociat în 2011 pentru ca în final să fie reziliat în 2013. Autostrada Transilvania urma să lege Brașovul de Cluj și Vama Borș, dar până la acest moment, în ciuda promisiunilor celor care au ocupat fotoliul de ministrul de ma Ministerul Transporturilor, doar câteva segmente sunt gata.

Sursa: monitorulcj.ro