coral

Turda a fost astăzi gazda unei delegații din Republica Moldova, compusă din primari și viceprimari din cinci unități administrativ-teritoriale din Moldova (Chișinău, Strășeni, Cahul, Iaoveni și Edineț), reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova și a unor organizații nonguvernamentale din domeniul administrativ.

coral

În cadrul unui proiect de schimb de experiență derulat de Asociația Administratorilor Publici din România în parteneriat cu Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova și Congresul Autorităților Locale din Moldova, Turda a fost dată ca exemplu de bune practici în ceea ce privește implementarea proiectelor europene și guvernamentale, cât și modul în care performează administrația locală.

De asemenea, această vizită are la bază un program pilot de implementare a conceptului de administrator public în Republica Moldova, în baza modelului de succes preluat din România. Printre invitații speciali la acest eveniment s-a numărat și directorul regional al ICMA Europe (International City/County Management Association).

coral