După 21 de zile în care toți cetățenii Turzii au avut posibilitatea să-și voteze proiectul favorit, în prima ediție #Turdadecide 2019, au fost exprimate un număr total de 15.755 de voturi, dintre care 2.277 de voturi online și 13.478 de voturi offline.

coral

Principalele categorii pentru care s-au depus proiecte sunt: Spații verzi, locuri de joacă, alte spații publice amenajate; Infrastructură (zone pietonale, alei, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale); Infrastructură educațională și culturală; Sănătate; Alte domenii de interes pentru cetățeni.

coral

Din 62 de proiecte eligibile pentru finanțare, ca urmare a votului cetățenilor, în limita bugetului de investiție alocat, se evidențiază 9 câștigători:
1. #81. Centru pentru inițiative de tineret, Voluntariat și Implicare în Comunitate;
2. #43. Verde pentru educație la Școala Horea, Cloșca și Crișan;
3. #40. Reamenajare curte/spațiu de joacă Grădinița cu PP Sfânta Maria;
4. #64. Amenajare curte de joacă structura nr. 1 – Gradinița cu PP Sfânta Maria;
5. #60. Amenajare spațiu de joacă Grădinița cu PP ”Prichindelul Isteț”;
6. #82. Amenajarea spațiului verde și a locului de joacă, strada Punții, nr. 25;
7. #65. Șansa la viață prin donare de sânge;
8. #50. 10 pași pentru îmbunătățirea calității vieții – bloc C6 și bloc C7;
9. #10. Amenajarea terenurilor din proximitatea blocului D1, strada Constructorilor, nr. 2.

„Doresc să felicit în primul rând titularii proiectelor depuse pentru implicarea de care au dat dovadă în această inițiativă a administrației locale. Ei sunt primii care au reușit să identifice problemele cu care se confruntă comunitatea locală și au reușit să vină cu soluții de rezolvare ale acestora.

De asemenea, după centralizarea tuturor informațiilor, constat cu entuziasm faptul că foarte mulți cetățeni turdeni au răspuns pozitiv prin vot acestui proiect de interes comun pentru noi toți. Nu în ultimul rând, doresc să felicit câștigătorii de anul acesta pentru mobilizarea extraordinară pe care au avut-o și le doresc mult succes în implementarea proiectelor lor.

Implicarea cetățenilor în proiectul #Turdadecide este dovada faptului că Turda crește, se maturizează și se dezvoltă o nouă formă de responsabilizare pe care noi toți trebuie să ne-o asumăm. Numai împreună vom putea duce acest oraș la nivelul la care ne dorim și știm că se cuvine să fie.

Datorită implicării extraordinare a comunității în proiectul de bugetare participativă #TurdaDecide, la prima sedință de Consiliu Local voi depune un proiect de hotărâre prin care să suplimentăm finanțarea pentru a realiza primele 20 de proiecte depuse.” a declarat primarul Matei Cristian.

Perioada de implementare a proiectelor a început deja de ieri, 6 mai, având ca termen de finalizare sfârșitul acestui an.

coral