coral

Turda modernizează Parcul central iar valoarea investiției se ridică la peste 20.000.000 lei și este finanțată prin Programul Operațional Regional, potrivit primarului Cristian Matei.

coral

„În Parcul Central din municipiul nostru vom avea un patinoar artificial, disponibil tot timpul anului, multe zone de agrement cu locuri de joacă și un centru multifuncțional. Prin acest proiect va fi valorificată zona cuprinsă din proximitatea zonei unde era amplasat patinoarul anii trecuți, până în dreptul terenului de baschet”, a transmis primarul din Turda.

Astfel, potrivit acestuia, zona va cuprinde o zonă de intrare, tip piațetă, prevăzută cu o poartă de acces, un loc de joacă pentru copii pe categorii de vârste, patinoar artificial și o piațetă cu pavilion și fântână arteziană și un centru multifuncțional.

Poarta de acces va avea amenajată o zonă de ședere, iar în apropiere va fi amenajată o piațetă de dimensiuni generoase. Locul de joacă pentru copii va fi împărțit în trei zone. Prima zonă va avea circa 325 mp și se va adresa copiilor de 1-3 ani. Cea de-a doua zonă va avea aproximativ 416 mp adresată copiilor de 4-12 ani, iar ce-a de-a treia zonă va avea o formă circulară, o suprafață de 154 de mp adresată copiilor peste 6 ani.Toate cele trei zone joacă vor avea pardoseală din tartan turnat.

Patinoarul artificial va avea o suprafață de 600 mp și va fi amplasat în imediata vecinătate a piațetei din zona de intrare. Am optat pentru amenajarea unui patinoar artificial deoarece poate fi utilizat o perioadă de 12 luni/an, iar suprafața de alunecare sintetică este compusă din panouri cu rezistență la intemperii.

Centrul multifuncțional, compus din două corpuri de clădire va fi amplasat în piațeta cu pavilion și fântână arteziană care va avea o suprafață de 666 mp. Primul corp de clădire va avea un loc de joacă interior, birou și grup sanitar. Al doilea corp de clădire va fi compus din hol, birou administrație, sală multifuncțională, grup sanitar și spațiu tehnic.

coral