Bărbatul – cu bandaj în frunte, semn că a încasat o lovitură serioasă în locul respectiv – s-a prezentat la I.M.L. Cluj încă de la prima oră a dimineţii, ca să fie sigur că ajunge să fie examinat de către legişti şi îşi va putea scoate certificatul medico-legal. Se recomandă Francisc. Este un bărbat masiv, până-n 70 de ani şi pare destul de încordat şi suspicios, aruncând priviri în stânga şi dreapta, de parcă ar vrea să fie convins că nu-i vine o nouă „rachetă” de undeva, din prejmă.
Mărturiseşte că deţine în satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu, o frumoasă casă de vacanţă, cu grădină şi acareturi… În restul anului, locuieşte însă în altă parte, dar evită să-mi spună unde anume. Practic – îmi dă de înţeles – un loc ideal unde să-ţi petreci în linişte bătrâneţile, însă arată că n-a pus la socoteală faptul că oaza de linişte la care tânjea se află în imediata apropiere a magazinului sătesc.
Un loc unde – aşa cum se petrece îndeobşte la ţară – oamenii, când îşi cumpără cele necesare traiului, intră „în prelungiri”, la un pahar de tărie sau la o sticlă de bere. Şi cum, la băutură, se încing discuţiile şi polemicile, liniştea domnului Francisc a fost spulberată brusc, precum ceaţa la apariţia atotputernicului soare.
Dar menţionează, explicit, că faptul acesta se petrece de multă vreme, iar „dezbaterile” combatanţilor aghezmuiţi au ajuns – ca-ntr-un film de groază – să-l chinuie zi şi noapte, crescând în intensitate şi aducându-l până la urmă la o stare vecină cu nebunia. Declară că a făcut de-a lungul timpului nenumărate plângeri împotriva proprietarului – la poliţie şi la autorităţi – însă toate zadarnic… Se înspăimântă din nou când îl întreb cine e patronul magazinului sătesc. Totuşi, se înduplecă să-mi povestească împrejurările în care a fost „capsat” în frunte, cu câteva zile în urmă. Mărturiseşte dl. Francisc, în viteză şi extem de laconic:
„La un moment dat n-am mai rezistat la urletele consumatorilor de acolo – aflaţi, la gardul grădinii mele – şi m-am dus ca să-i rog să dea „sonorul” mai încet. Dar, sincer, nici n-am apucat să le spun prea multe fiindcă unul dintre ei s-a apropiat şi m-a pocnit cu o sticlă de bere în cap, fără să apuc să mă apăr. Singurul lucru pe care l-am mai putut face după aceea a fost să mă târăsc până acasă, cu sângele curgând în valuri, ca să sun la numărul 112. M-au dus până la urmă cu ambulanţa, la Spitalul Municipal Turda, unde medicii mi-au acordat primul ajutor şi mi-au cusut rana”!
Încerc să aflu mai multe amănunte despre incident, dar omul consideră că şi aşa a vorbit destul. Se închide în sine, ca-ntr-o capapace şi nu mai scoate un cuvânt, oricât aş insita. Apoi, după ce este examinat fuge spre ieşire, pe scările de la subsolul instituţiei, cu certificatul medico-legal fâlfâind în mână.
Sorin Grecu
