coral

Doi dintre cei mai mari angajatori din Transilvania, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Banca Transilvania, au avut o întâlnire de lucru pentru a explora, dincolo de numeroasele proiecte specifice aflate deja în derulare sau planificate, dezvoltări strategice în zona educației, cercetării și relației cu societatea și mediul socio-economic.

coral

Astfel, UBB și-a deschis major din acest an programele academice pentru implicarea specialiștilor din mediul socio-economic în actul educațional. Banca Transilvania, la rândul său, are un profil modern de susținere a absolvenților în tranziția de la studenți-absolvenți-specialiști integrați în companii și de implicare a celor mai buni specialiști din universități în rezolvarea unor provocări majore care implică cercetare avansată. În fine, ambele organizații se vor angaja într-un parteneriat strategic pentru a dezvolta specializarea inteligență a orașului și regiunii, cu impact asupra competitivității țării, și menținerea orașului ca un pol de inovare național și european, competitiv academic.

„Universitatea se deschide astfel mai mult spre societate și spre mediul socio-economic, evident, cu păstrarea standardelor academice înalte care ne-au poziționat pe primele locuri între universitățile românești incluse în rankingurile internaționale și ne-au asigurat prezența în organizații internaționale exclusiviste ale universităților de cercetare avansată (world-class), stimulând, în același timp, interacțiunea între știință și practică prin transfer bidirecțional de cunoștințe, în beneficiul studenților”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Încă din prima parte a acestui an, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a ținut să își respecte promisiunile strategice asumate prin Programul managerial PROUBB+, legate de deschiderea universității spre societate/mediul socio-economic și să includă în cea mai mare comunitate academică a țării (de aproximativ 55 de mii de oameni) specialiști din aceste medii, demonstrați și validați la nivel național și internațional, pe care îi dorește alături în formarea și integrarea studenților ei.

coral