Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 21-31 august 2019, cea de-a XV-a ediție a Școlii de vară Dramatugia Cotidianului, dedicată atât studenților, cât și liceenilor pasionați de teatru și film.

Pe parcursul celor zece zile de lucru vor fi oferite ateliere de dramaturgie, scenaristică și publicistică, susținute de profesori ai Facultății de Teatru și Film din Cluj și artiști invitați. Participanții vor avea ocazia să învețe să scrie piese de teatru, scenarii de film, își vor dezvolta gândirea critică și capacitatea de a se raporta profesionist la un spectacol sau la un film.

Relevanţa programului Dramaturgia Cotidianului – deja confirmată prin rezultatele ultimilor 14 ani – derivă din caracterul ei interdisciplinar și experimental, în care cercetarea antropologică şi de mentalităţi se extinde în creaţii artistice (scenarii de teatru şi film, eseuri, reportaje şi interviuri de presă scrisă şi de televiziune, filme de ficţiune, fotoreportaje)”, au declarat organizatorii.

Programul se bucură de o recunoaștere națională și internațională fiind nominalizat, în 2007, la premiile UNITER, iar unele dintre producțiile participanților la tabără au fost puse în scenă și prezentate în festivaluri și competiții de prestigiu.

Proiectul din acest an este deschis, pe bază de competiție, elevilor de liceu și studenților.

Pentru selecție, cei interesați pot trimite la adresa [email protected], până la data de 1 iunie 2019 următoarele:

1. Scrisoare de motivație (max. 1 pagină).

2. Un eseu sau o cronică la spectacolul de teatru  sau filmul preferat, sau o piesa de teatru sau scenariu originale (se acceptă și un fragment de piesă sau de scenariu).

3. Formularul de înscriere completat, care poate fi descărcat de pe www.teatrologie.ro/scoaladevara.

Școala de vară Dramaturgia cotidianului, ediția a XV-a, se va desfășura în Complexul Baru Mare al Universiății Babeș-Bolyai (jud. Hunedoara), iar costurile de participare (cazare, masă, transport Cluj-Napoca – Baru Mare și retur) sunt suportate de organizatori. Programul este susținut de către Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.