Takacs Gyorgy, taximetristul clujean care și-a ucis propriul copil, a fost condamnat de  către magistrații clujeni la cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul penal, și anume detențiunea pe viață. Bărbatul care și-a înjunghiat de patru ori băiatul, iar ulterior l-a transportat cu mașina timp de aproape trei zile, a fost găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal și violența în familie sub forma omorului calificat, judecătorii clujeni aplicândui acestuia închisoarea pe viață.

coral

„Condamnă pe inculpatul GYORGY TAKACS, pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie în modalitatea omorului calificat, faptă prev. ?i ped. de art.199 alin.1 raportat la art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit. a Cod penal, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), e), f) Cod Penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art.399 C.pr.pen., menţine măsura arestului preventiv şi potrivit art.72 C.penal, din pedeapsă scade perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 29.07.2020 la zi”, se arată în soluția pe scurt. 

coral

Povestea unei crime odioase

Bărbatul fusese plecat în vacanţă, în Ungaria, cu copilul, iardupă aceea s-a la Cluj. Părinţii erau divorţaţi de un an şi împărţeau custodia minorului. Micuțul ar fi trebuit să ajungă la mamă doar că tatăl tot amâna momentul. Astfel că aceasta a cerut ajutorul poliţiei, iar cei doi au fost daţi în urmărire generală.

După trei zile a fost descoperit trupul băiatului pe bancheta din spate a mașinii pe care Gyorgy Takacs a abandonat-o între două localități din județul Cluj. Autoritățile au organizat misiuni de căutare și l-au localizate pe Gyorgy la marginea unui lan de porumb. 

Acesta a fost reținut și arestat. Potrivit anchetatorilor, bărbatul susține că și-a omorât băiatul pentru că micuțul i-a cerut să facă asta, din cauză că nu voia să se întoarcă să locuiască cu mama sa. 

Tragedia putea fi evitată cu o lună înainte, când Takacs Anamaria și Takacs Gyorgy s-au adresat unui judecător pentru dreptul tatălui la vizită. Femeia susținea că băiatul trebuie să rămână la ea pentru că prezența tatălui îl influențează într-un mod negativ. La rândul său, bărbatul a arătat că el l-a crescut pe micuț și că nu trebuie ruptă relația dintre ei. 

 

coral