Intervenția pompierilor a avut loc în jurul orei 22:30 și a durat mai bine de o oră.
Flăcările au pornit de la un reșou electric defect.
„În cursul nopții ce a trecut două autospeciale, o autoscară și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui incendiu produs la o casă de locuit situată în localitatea Vâlcele.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 22.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit o încăpere și acoperișul casei cuprinse de flăcări.
Un bărbat de cca 50 de ani a fost consultat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital. Acesta prezenta arsuri la nivelul picioarelor, era în stare de conștiență și cooperant.
Flăcările au distrus cca 30mp de acoperiș și bunurile dintr-o încăpere. Intervenția pompierilor a durat mai bine de o oră și a limitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la un aparat electrocasnic defect, respectiv un reșou electric, lăsat în funcțiune nesupravegheat.”, a transmis ISU Cluj.