În data de 22 mai, în jurul orei 01:15, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gherla au intervenit la un eveniment rutier produs pe strada Gării, din municipiul Gherla. La fața locului, s-a stabilit că șoferul părăsise locul producerii accidentului.
Activităţile desfăşurate de către poliţişti au condus la identificarea persoanei care a condus autoturismul, aceasta fiind un bărbat de 29 de ani, din Gherla, care nu deţine permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită Codul penal.