Un băiat în vârstă de 14 ani și-a ucis prietenul de 12 ani pentru a-i lua consola de jocuri Xbox, relatează portalul deschide.md.
Crima înfiorătoare a fost comisă de un copil în vârstă de 14 ani. Iniţial, acesta le-a declarat anchetatorilor că ar fi recurs la acest gest pentru că victima ar fi întreţinut relaţii sexuale cu verişoara sa.
Abia apoi a spus adevărul: l-a ucis pe băiatul în vârstă de 12 ani pentru a-i fura o consolă de jocuri video.
Crima a fost comisă sămbătă, dar a fost anunţată abia în cursul zilei de astăzi în momentul în care adolescentul a încercat să ascundă cadavrul. Acesta a fost denunţat la poliţie de mătuşa sa. Potrivit medicilor legişti, victima a fost înjunghiată de 12 ori cu un cuţit de bucătărie.