Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei aduce în atenția publicului un eveniment special din cadrul seriei de manifestări dedicate comemorării a 30 de ani de la Revoluția din 1989, realizat împreună cu cei de la Texte bune în locuri nebune (proiect de teatru independent condus de actorul Ionuț Caras), dar și cu participarea extraordinară a trupei Krypton.
Spectacolul este unul tip reconstituire, care aduce o viziune artistică asupra istoriei recente și, mai ales, asupra figurii controversate a celui care a fost supranumit de către generalul Victor Stănculescu ca ”monstrul de la Cluj” sau ”oaia neagră de la Cluj”.
,,Oaia neagră de la Cluj’’ este un poem în mișcare și sunet despre apariția și dispariția lui Călin Nemeș. Locul de desfășurare a evenimentului este MNIT, Str. Constantin Daicoviciu nr. 2, la primul etaj, duminică, 22 Decembrie 2019, orele 18:00-20:00. Prețul biletului este de 50 de lei. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta 18+.
Oaia neagră de la Cluj aduce în atenția publicului momentul de sacrificiu al unui ,,frumos nebun’’ al orașului, Călin Nemeș, admirat de unii, minimalizat de alții, dar, incontestabil, o prezență emblematică a momentului Cluj, 21 Decembrie 1989.
”Călin Nemeș a fost un actor care a ales să joace un rol pe 21 decembrie ’89. Poate că el a fost scânteia care a aprins spiritele și la Cluj. Poate că nu. Cert este că nu s-a ascuns, nu s-a lipit de ziduri, nu a mers cu capul plecat. A avut curajul (ce cuvânt rar!) de a ieși în mijlocul străzii.
Gestul acesta nu a fost lipsit de urmări pe mai multe planuri. Călin Nemeș ar fi avut acum 59 de ani. Mi-ar fi plăcut să îl văd mergând pe străzile Clujului. Mi-ar fi plăcut și mai mult să îl văd jucând sau chiar să jucăm împreună.
Asta ar fi fost frumos!”, apreciază Ionuț Caras, actorul care-l va interpreta pe Călin Nemeș în spectacolul de duminică.
Pentru documentarea acestui spectacol, inițiatorii au discutat cu oameni apropiați din cercul lui Călin Nemeș.
”Am încercat să îl cunosc dincolo de articolele din presă și de cancanurile aferente. Călin Nemeș a fost necesar, iar viața și istoria – care, în acei ani tulburi, mergeau mână în mână – l-au înghițit ca pe o hrană vie. Forma lui de rezistență în fața unui sistem defect ar trebui să ne onoreze și să ne oblige la vigilență și generozitate.
Spectacolul nu își propune să ofere răspunsuri despre Revoluție sau despre Călin. E pur și simplu un firav salut din partea unui actor adresat unui coleg mai mare.
Pentru câteva clipe sau pentru câțiva ani, în acele vremuri, Călin a fost 《cel mai frumos din orașul acesta…’’completează Ionuț Caras.
Spectacolul Oaia neagră de la Cluj vine ca o manifestare complementară expoziției-eveniment ”Cluj. 21.12.1989”, deschisă în 21 noiembrie la MNIT, expoziţie care, de asemenea, porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama tuturor celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.
,,Ca muzeu de istorie, avem obligația morală și profesională să marcăm comemorarea a trei decenii de la evenimentele din Decembrie 1989, astfel că, fiecare gen de manifestare care completează mesajul pe care am dorit să-l transmitem prin expoziția ”Cluj. 21.12.1989”, nu face decât să ilustreze necesitatea sublinierii importanței acelui moment istoric, a sacrificiului celor care au inițiat această schimbare, cum e și cazul Călin Nemeș, și ne propunem pe cât posibil, să-i ajutăm în special pe tineri, să-şi caute propriile răspunsuri, fără a le impune un anumit punct de vedere.
Un astfel de spectacol e, fără îndoială, o astfel de ocazie’’, a precizat Felix Marcu, directorul MNIT Cluj.
În cadrul evenimentului se va proiecta și un film documentar despre Călin Nemeș, regizat de Marius Sopterean și produs de Fundația Arte Vizuale, partener al evenimentului. Spectacolul se bucură de participarea extraordinară a vechii trupe Krypton, care, împreună cu Călin Nemeș, a înregistrat albumul ”Lanțurile”, unde Călin Nemeș recită o serie de texte-manifest.