Un preot nevăzător împarte Lumină Sfântă și sufletească enoriașilor săi. Părintele George Trăilescu slujește de 11 ani mănăstirea Cerneți din Mehedinți.
Un preot nevăzător împarte Lumină Sfântă și sufletească enoriașilor săi: “Este mai fericit a da, decât a lua”
Deși nu a văzut-o niciodată, părintele George Trăilescu spune că are lumina în suflet, iar credința este cea care l-a ajutat să treacă peste momentele grele ale vieții.
Preotul a crescut într-un centrul special pentru nevăzători din Cluj, iar apoi s-a pregătit pentru a deveni asistent medical. Drumul său a luat altă direcție după Revoluția din 1989 când a început să meargă la slujbele de la biserică, ceea ce l-a determinat, în cele din urmă, să devină preot.
Părintele slujește la mănăstirea Cerneți din Mehedinți și încearcă să îi ajute pe alții să găsească puterea de care au nevoie pentru a trece peste necazuri.
„’Este mai fericit a da, decât a lua’. Adică, vrea Domnul Hristos să spună că omul care încearcă să uite de el însuşi, să-şi lărgească inima, să-şi lărgească fiinţa sa spre a acorda atenţie celorlalţi, până la urmă, uită de propriile lui necazuri, care pot fi foarte mici în raport cu ale celuilalt”, spune preotul citat de Gândul.
Părintele Trăilescu este foarte apreciat de enoriași, Aceștia spun că întotdeauna au găsit o vorbă bună din partea lui atunci când simțeau că sunt copleșiți de necazuri.
„Părintele m-a motivat foarte mult. Pentru că, de câte ori îi explic, eu am o problemă foarte gravă de sănătate, cu care mă lupt de vreo şase ani, şi de câte ori îi spun, dânsul găseşte cuvintele potrivite ca să mă ridice. De fiecare dată”, spune Veronica Zimța. Ea l-a cunoscut pe părintele Trăilescu în perioada în care a aflat că suferă de o boală gravă și rămăsese fără speranță.
Zeci de credincioşi primesc, în fiecare an, Lumina Sfântă de la făclia din mâna preotului Trăilescu. Unora le-a devenit părinte de suflet.
„Au fost momente grele. Momente în care chiar îţi vine să cedezi. Şi părintele m-a ajutat să trec peste aceste momente prin vorbele sale şi prin sfaturile sale”, afirmă un alt enoriaş.
Preotul George Trăilescu este singurul din ţară care tipăreşte calendarul creştin-ortodox în Braille.