Foarte mulți tineri vin în Cluj-Napoca pentru facultate. Unii dintre aceștia, din păcate, o apucă pe căi greșite. Asemenea este și cazul lui Mitoșeriu Lucian, un tânăr în vârstă de 21 de ani, originar din Botoșani, care a venit în Cluj pentru facultate. Ulterior, a abandonat-o și s-a apucat de trafic de droguri (pe care le consuma încă din liceu), făcând bani frumoși din asta. Acum, își așteaptă sentința la Tribunalul Cluj.
Drogat la volan
Drogurile distrug tot mai multe vieți, în special ale tinerilor, care, odată intrați în mirajul acestora, nu mai pot judeca lucid și nu își dau seama de repercusiunile pe termen lung ale acestor activități, în special din punctul de vedere al legii.
Povestea nu e doar tristă, ci ilustrează foarte bine și declicul generației tinere actuale. Conform dosarului 2959/117/2021 de la tribunalul Cluj, „Inculpatul, Mitoșeriu Lucian, în vârstă de 21 de ani, studii 12 clase, a sosit în Cluj-Napoca în toamna anului 2019, unde s-a înscris la Facultate, pe care a abandonat-o la scurt timp. Odată sosit în Cluj-Napoca inculpatul, consumator de substanțe interzise încă din liceu, a început să comercializeze droguri de risc Cannabis și de mare risc Cocaină, preocupare care i-a asigurat o sursă constantă din bani. Activitatea infracțională a inculpatului a fost stopată la data de 13.04.2021 prin intervenirea organelor de poliție, inculpatul fiind oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul aflându-se sub influența substanțelor psihoactive și având dreptul de a conduce suspendat, în cursul aceleiași zile procedându-se la efectuarea percheziției domiciliare la locuința acestuia.”
Așadar, nu numai că se afla la volan având permisul suspendat, ci și drogat! Înainte de a compătimi pe oricine, trebuie să ne gândim la accidentele pe care le-ar fi putut provoca și la faptul că a ales singur să conducă, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Polițiștii au găsit în locuința tânărului cantități enorme de droguri
La data de 13.04.2021 a fost pus în executare mandatul de percheziție domiciliară nr. 92/06.04.2021. Polițiștii au găsit în locuința acestuia următoarele: două recipiente, borcane de sticlă cu capac, a câte 1000 ml fiecare, în care se află materie vegetală de culoare verde-oliv – introduse în sac de culoare neagră; un plic din nailon cu ziplock ce conține mai multe semințe de culoare verde-maro; un plic din nailon cu ziplock ce conține fragment de comprimat de culoare roz; un grinder de culoare neagră din metal cu inscripția „Cannabis medical”, un cântar electronic de mare precizie; un telefon mobil marca Iphone auriu și suma de 775 de euro. Cantitatea de Cannabis pe care au găsit-o polițiștii în locuința tânărului este de de 34,8 grame. De asemenea, s-au găsit și 0,3 grame de MDMA, plus 1,9 grame de Cannabis.
În primele declarații, Lucian spusese că tot Cannabisul era pentru consumul propriu (însă declarația a fost considerată ca nesinceră), ca mai apoi să spună asumat că este un consumator înrăit de droguri și că, deși ar fi încercat să mai reducă din cantitățile pe care le consumă, nu ar fi reușit.
Tânărul le-a vândut droguri și polițiștilor aflați sub acoperire, fără să știe cu cine se pune, după cum urmează: „La data de 17.02.2021, inculpatul Mitoșeriu Lucian a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod Pandele Sebastian Alexandru prin intermediul colaboratorului cu nume de cod Popescu Andrei, pentru suma de 450 lei, un plic din aluminiu în care se află o substanță sub formă de pulbere albă despre care i s-a comunicat că reprezintă Cocaină.”; „La data de 13.03.2021, inculpatul Mitoșeriu Lucian a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod Pandele Sebastian Alexandru prin intermediul colaboratorului cu nume de cod Popescu Andrei, pentru suma de 2200 de lei, un plic din plastic în care se află o substanță sub formă de pulbere albă despre care i s-a comunicat că reprezintă Cocaină.”
De asemenea, mai mulți martori audiați, preponderent studenți, au mărturisit că Mitoșeriu Lucian le-a vândut droguri.
Drogurile nu sunt singura dependență. Și jocurile de noroc i-au luat mințile
Și pentru că situația nu era prea roz nici până acum, anchetatorii au descoperit că tânărul este dependent și de jocurile de noroc, ajungând să facă trafic de droguri și pentru a reuși să își întrețină aceste vicii: „Potrivit procesului verbal din 29.04.2021 a organului de cercetare penală delegat în cauză inculpatul Mitoșeriu Lucian nu a avut în perioada 2019-2021 venituri fiscalizate, în schimb a avut venituri din jocuri de noroc. Se observă astfel că inculpatul Mitoșeriu este nevoit să obțină venituri nu doar pentru a-și satisface nevoia de a consuma droguri, ci și viciul legat de jocurile de noroc.”
A încercat să înghită drogurile de față cu polițiștii
Poate din cauza stării induse de substanțele psihoactive, tânărul nu a mai reușit să gândească limpede sau să își analizeze acțiunile, din moment ce, la vederea organelor de poliție, acesta a încercat să ascundă drogurile pe care le avea… înghițindu-le: „La controlul corporal s-a descoperit asupra numitului Mitoșeriu Lucian, în buzunarul secundar dreapta de la pantaloni, un plic transparent de nylon în care se afla o substanță sub formă de praf de culoare albă, plic pe care susnumitul a încercat să îl înghită la vederea forțelor de ordine.”. În plicul respectiv se afla cocaină.
În general, primea bani prin transferuri prin intermediul aplicațiilor bancare de pe telefon. „Motivul pentru care primea bani de la diverse persoane prin transfer bancar era «Împrumuturi, chetă pe unde mergeam, mai puneam muzică pentru unii. Nu îmi amintesc ce sume.» Referitor la infracțiunile prevăzute de Codul Penal, cele rutiere, arată că regretă comiterea acestora «Am gândit în mod greșit că sunt șanse minime să mi se întâmple ceva». Raportat la mijloacele de probă administrate în cauză se apreciază că declarațiile inculpatului sunt parțial sincere, că în fapt activitatea acestuia pe linia traficului de droguri de risc și de mare risc este mult mai amplă, însă dând eficiență principiului in dubio pro reo, s-a reținut în sarcina acestuia strict actele materiale prezentate.”, arată Gazeta de Cluj.
Momentan, s-a hotărât păstrarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra sumei de 775 de euro, bani ridicați din locuința tânărului, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare și confiscării speciale/extinse.
Soluția a fost amânată până pe 08.02.2022, soluția pe scurt a Tribunalului Cluj din data de 11.01.2022 fiind următoarea: „Solutia pe scurt: Amână cauza în vederea depunerii referatului de evaluare psiho-socială.”.