coral

 Lacy Bucur alături de fratele său, Csongor, au avut o idee mai specială, pentru care au muncit câteva ore bune. Ce au obținut? O „operă de artă” care rar s-a mai văzut. 

coral

Povestea adevăratului trabant 

„În 2017 am renovat o casă la cineva din Cluj. Omul mi-a arătat un Trabant pe care-l avea în curte și am zis pe loc că eu îmi doresc mașina aceea. Proprietarul mai avea permisul auto valabil încă doi ani și a zis că nu o vinde. Ca să-l conving, i-am plătit un avans și i-am zis că vin peste 2 ani după Trabant.

Așa l-am convins, iar în 2019 am fost la om, am cumpărat mașina și am adus-o acasă. Mașina are 48 de ani și merge bine. Ce mai mare senzație e când mă duc cu ea la ITP, mai mult stau acolo pentru poze decât pentru inspecție!” , a povestit tânărul, potrivit gherlainfo.ro.

În gospodăria din Vișea, construcțiile din zăpadă nu sunt o premieră. În urmă cu doi ani, cei doi frați au profitat de materia primă din belșug și au ridicat un om de zăpadă uriaș, de aproape 2,50 metri.

coral