coral

Un tânărde 24 de ani din Cluj a fost implicat într-un accident rutier, în județul Bistrița-Năsăud.

coral

Două persoane, între care un tânăr de 24 de ani, din Cluj-Napoca, au ajuns, marți seară, la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc în localitatea Viile Tecii, unde un autoturism și un autotren s-au izbit.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat o femeie cu traumatisme cranian și toracic, iar echipajul de prim-ajutor SMURD a preluat tânărul clujean, cu o plagă la un membru inferior.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, victimele erau conștiente și cooperante.

Potrivit polițiștilor, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca.

„Conform primelor date, conducătorul auto de 24 de ani s-ar fi angajat în depășirea neregulamentară a unei cisterne pe care ar fi acroșat-o, iar apoi ar fi întrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, pe o anexă a unui imobil.

Doi dintre șoferii implicați, un bistrițean de 28 de ani și un bărbat de 32 de ani, din județul Sălaj au fost testați la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Conducătorul auto de 24 de ani a fost transportat la spital, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și în cazul lui. Continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, polițiștii Serviciului Rutier” a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

coral