Un tată și un fiu din Turda, județul Cluj, au găsit din întâmplare un tezaur compus din 21 de piese, care datează tocmai din era bronzului. Cei doi au decis sa-l doneze Muzeului de Istorie din localitate.
Directorul Muzeului de Istorie din Turda a explicat că nu ar fi vorba de un sit arheologic și vrea să inițieze efectuarea unor săpături arheologice în zonă pentru a stabili cu precizie de unde provin, conform agerpres.ro.
„Este vorba despre un tezaur descoperit lângă satul Livada. Este compus din piese din bronz, 16 toporaşe, două lame şi trei formaţiuni cărora noi le zicem turte. Astfel de depozite sunt destul de frecvente în Transilvania şi în România şi al nostru datează din era bronzului târziu", a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul Muzeului de Istorie din Turda, Dan Matei.
”Foarte important şi vreau să accentuez asupra faptului că împreună cu un coleg de la muzeu şi cu cei doi descoperitori am fost la locul descoperirii, am văzut groapa din care provine depozitul, am înregistrat locul cu GPS-ul şi ne propunem să efectuăm chiar un mic diagnostic, o mică cercetare preventivă, pentru a clarifica prin săpătură specializată contextul descoperirii. Au o importanţă aparte pentru că ştim exact locul descoperirii, putem să efectuăm o mică săpătură arheologică, pentru a lămuri contextul şi de unde provin. Ele nu provin din sit arheologic", a mai spus Dan Matei.
”Cei doi descoperitori, spre cinstea lor, au făcut un gest frumos, le-au adus şi le-au donat muzeului nostru”, a mai spus directorul Muzeului de Istorie din Turda.