La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Făgetului, din municipiul Cluj-Napoca, însă conducătorul autoturismului nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, continuându-şi deplasarea.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit la scurt timp.
În urma verificărilor, s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 49 de ani, din Cluj-Napoca.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, reieşind o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, aceesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.