La data de 10 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin, în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au identificat un bărbat de 54 de ani, din orașul Huedin, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cel în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în baza mandatului emis de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca.
În urma activităților investigativ-operative, bărbatul a fost identificat în orașul Huedin, la domiciliul unor persoane, iar ulterior predat reprezentanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.
Două persoane care se aflau în imobilul respectiv și care au încercat împiedicarea activităților desfășurate de polițiști au fost conduse la sediul secției de poliție, unde, față de acestea au fost aplicate măsurile legale conform Legii 61/1991R., valoare totală a amenzilor fiind de 3.500 de lei.