coral

Despre modernizarea Podului Garibaldi municipalitatea vorbește de cel puțin cinci ani de zile. În tot acest timp, lucrările nu au început, dar valoarea investiției s-a dublat.

Dacă în 2014 se estima că reabilitarea Podului Garibaldi costă 4,9 milioane lei, în 2017 valoarea totală a investiţiei a crescut la 7,1 milioane lei, în prezent, consilierii locali se pregătesc să voteze actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru Podul Garibaldi. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției în ianuarie 2019 este de 8,7 milioane lei fără TVA (1,8 milioane euro).

Obiectivul de investiții «Pod peste râul Someșul Mic pe strada Giuseppe Gabribaldi» este cuprins la finanțare în Programul Național de Dezvoltare Locală cu o valoare de 5 milioane lei, conform listei obiectivelor de investiții aprobate pentru județul Cluj în perioada 2017-2020 de Ministerul Dezvoltării. Având în vedere OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice prevede că «în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește se stabilește în bani la suma de 3.000 lei pentru un program normal de lucru în medie de 167 ore pe lună, reprezentând 17,9 lei/oră». La data aprobării indicatorilor tehnico-economici (2017), salariul de bază minim brut era de 1.450 lei reprezentând tariful de 8,7 lei/h, iar proiectantul pentru personalul specializat a luat în calcul tariful de 11 lei/oră”, se arată în proiectul de hotărâre.

În luna ianuarie 2019, proiectul SC Pod Proiect SRL a trimis o adresă către Primărie în care precizează faptul că pentru personalul specializat a luat în calcul salariul lunar de 3.401 lei ceea ce reprezintă 20,40 lei/oră.

Modificările legislative au dus la o creștere a manoperei totale de 84%. De asemenea, prețurile unor materiale de construcții care au o pondere mare în execuția lucrărilor, au înregistrat o creștere față de 2017. În aceste condiții, valoarea estimată a devizului crește cu 2,8 milioane lei fără TVA, această valoare fiind compusă din creșterea prețurilor la materiale, manoperă, utilaje, transport și taxe”, se arată în adresă.

Durata totală de execuție este de 9 luni. Finanțarea obiectivului se face din fondurile bugetului local.

Potrivit documentelor Primăriei, lungimea totală a podului este de 50,30 metri. Podul este compus din 9 grinzi pe trei deschideri având structura de rezistenţă mixtă oţel-beton. Lăţimea podului variază între 20 şi 24 metri, iar lăţimea părţii carosabile este de 14 metri. Investiţia presupune lucrări de reabilitare, stăvilare noi, consolidarea infrastructurii existente, rampe de acces şi semnalizare rutieră.

Primarul Emil Boc a prezentat în februarie 2014 primele imagini cu modul în care va arăta Podul Garibaldi după modernizare.

Pentru 2019, Primăria Cluj-Napoca și-a propus ca ținte principale lărgiri de străzi și reabilitări de poduri, printre care Podurile Porțelanului, Garibaldi, Nodul N, Locomotivei sau Fabricii.

Dan Tarcea, viceprimar Cluj-Napoca: “La Podul Garibaldi așteptăm o decizie a Guvernului, să obținem stăvilarul, care este în administrația Apelor Române. Avem nevoie de o hotărâre de Guvern, dar mergem în paralel cu studiul de fezabilitate și cu obținerea autorizației de construire. Primarul Emil Boc a avut o întâlnire cu directorul de la Apele Române și s-a discutat despre urgentarea intrării acestui stăvilar în administrația Primăriei”.

Sursa: monitorulcj.ro

coral

coral