Vântul puternic, dar și precipitațiile afectează județele Cluj și BIstrița-Năsăud. Rafalele de vânt depășesc 50 de km/h.
Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie a emis 35 avertizări pentru fenomene meteo periculoase, de tip Now Casting, care anunțau precipitații și intensificări ale vântului ce local depășesc la rafală viteza de 50…70 km/h, iar la munte până la 120 km/h.
Astfel, în urma precipitațiilor și vântului de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative în 13 județe printre care Bistrița-Năsăud și Cluj. Așadar, se pare că, echipajele de pompieri împreună cu autoritățile publice locale au acționat pentru degajarea a 21 copaci doborâți, 6 cabluri electrice și 10 elemente de construcție desprinse, fiind avariate un autoturism și 4 acoperișuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 beciuri inundate.
Totodată circulația rutieră și feroviară a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuți pe un tronson de cale ferată (Bicsadu Oltului – Băile Tușnad), pe cinci drumuri naționale (DN 73, DN 11, DN17A, DN 1 și DN 2) și trei drumuri județene (DJ 103B, DJ 172D și DJ 177A).
În această dimineață erau în derulare intervenții pentru evacuarea apei din beciuri în județul Bistrița-Năsăud și pentru repunerea sub tensiune a arețelei electrice pe tronsonul CFR Bicsadu Oltului – Băile Tușnad din județul Harghita. În localitatea bistrițeană Rodna au fost inundate 5 beciuri și aproximativ 2 hectare de teren agricol. Chiar acum intervine la fața locului Comitetul Local pentru Situații de Urgență Rodna prin SVSU cu trei motopompe și un buldoexcavator.
De asemenea reprezentanții ISU recomandă ca pentru evitarea producerii unor evenimente care pot afecta viața și bunurile, pe timpul manifestării vântului puternic, populația trebuie să se îndepărteze de arbori sau elemente de construcție care se pot desprinde ori să rămână în spații închise care asigură protecția.
Se amintește că în condiții de vânt se interzice igienizarea terenurilor prin ardere fiind favorizată propagarea la locuințe sau la fondul forestier. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice.