Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre drona militară americană MQ-9 Reaper care s-a prăbușit, joi, în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii unde se află și soldații americani.

Vasile Dîncu a declarat că drona era într-o misiune „de antrenament”.

„Nu au fost pagube, au căzut pe câmp, într-o zonă nelocuită. Americanii sunt cei care fac prima analiză în acest moment. (…) Deocamdată aceste drone sunt folosite pentru antrenament. Ne antrenăm împreună, și noi și americanii, cu aceste drone”.

Potrivit ministrului Apărării, drona MQ-9 Reaper era operată de americani. „Noi nu operăm în acest moment (n.red. drone MQ-9 Reaper)”, a spus ministrul.