Pe lângă abandonarea, îngroparea, incendierea sau eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop, din această lună, și aruncarea, ascunderea ori deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate sunt interzise, potrivit Avocat.net. Sancțiunile pentru nerespectarea noilor reguli privind regimul deșeurilor constă în amenzi de până la 45.000 de lei până la pedepse cu închisoarea de până la cinci ani.

Mai multe modificări au fost introduse în legislația din domeniul gestionării deșeurilor, în această lună, ele fiind cuprinse în Legea nr. 17/2023, prin care este aprobată, de fapt, OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. Printre acestea se numără și adăugarea de noi interdicții privind eliminarea deșeurilor: este interzisă, pe lângă abandonarea deșeurilor, și aruncarea, precum și ascunderea lor.

Totodată, pe lângă eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop, mai nou sunt interzise și deținerea ori păstrarea lor în afara spațiilor speciale amintite.

Depozitarea gunoaielor în spații neadecvate se pedepsește cu amendă sau închisoare

Abandonarea deșeurilor reprezintă, potrivit noii legi, părăsirea sau debarasarea de către o persoană fizică ori juridică a acestora și/sau substanțelor ori obiectelor în locurile sau spațiile unde au fost generate, în timp ce aruncarea reprezintă debarasarea de către o persoană fizică ori juridică a deșeurilor și/sau substanțelor ori obiectelor în locurile sau spațiile, altele decât cele special amenajate pentru colectarea, depozitarea și tratarea acestora.

Ascunderea e definită ca fiind așezarea deșeurilor și/sau substanțelor ori obiectelor într-un loc în care să nu poată fi văzute și/sau găsite, alta decât îngroparea, care este ascunderea sau încercarea de ascundere în sol a deșeurilor.

Amenzi de până la 30.000 de lei

Cei care nu respectă noile interdicții privind deșeurile vor fi sancționați cu amendă sau cu închisoarea. Amenzile, în cazul persoanelor fizice, au fost majorate, iar aplicarea lor, extinsă. Concret, pentru încălcarea noilor reguli, persoanele fizice riscă amenzi între 30.000 și 45.000 de lei.

Suplimentar, în aceste cazuri se aplică și sancțiunea contravențională complementară de confiscare a vehiculelor, bunurilor și mijloacelor folosite la săvârșirea contravenției pentru abandonarea/ aruncarea/ eliminarea deșeurilor în spații neautorizate, incendierea deșeurilor, îngroparea deșeurilor, după caz.

Apoi, în anumite situații, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru nerespectarea regulilor noi privind regimul deșeurilor, mai scrie sursa menționată.