Cunoscutul clujean Rodion Roșca, considera părintele muzicii electronice în România, a încetat din viață, după o luptă cruntă cu boala, care a durat mai mulți ani.
„Tăticul meu s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate, purtate cu demnitate și curaj. Drum lin, suflețel”, a anunțat fiica artistului, pe Facebook.
Rodion a absolvit Liceul de Muzică din Cluj, instrumentul clarinet.
Rodion experimentează, încă din anii de liceu, posibilitățile generării de sunete noi, neconvenționale. Folosind la început unul și mai apoi mai multe magnetofoane, își înregistrează chitara și, prin supraimprimare sau supramodulare, obține un sound complet schimbat, foarte asemănător cu cel a sintetizatorului. Rodion a fost mai degrabă atras de compoziție și experiment, astfel că, între anii 1970 – 1977, înregistrează prin metodele proprii, în apartamentul său, peste 70 de cântece.
În 1977, alături de Gicu Fărcaș și Adrian Căprar, pune bazele formației Rodion G.A., continuând să scrie muzică după propria filozofie. Formația este considerată revelația rock a României și activează pâna în 1983. Acum este momentul în care se lansează principalele compoziții care vor defini personalitatea lui Rodion Roșca, „Stele și Lumini”, „Imagini din Vis”, „În liniștea nopții” sau „Uneori”. Piesele ajung pe rând pe primele poziții ale clasamentelor alcătuite de radiourile și revistele vremii. Formația continuă să ocolească studiourile profesioniste de înregistrare și experimentează înregistrând în micul apartament al liderului său.
Citește și: Marirea si decaderea lui Rodion Rosca, parintele muzicii electronice romanesti VIDEO
În 1983, trupa se destramă datorită instabilității formulei sale, în 6 ani perindându-se câteva zeci de instrumentiști. Rodion Roșca continuă să compună pentru teatru sau televiziune până în 1989 când, după moartea mamei sale, nu mai găsește resurse să meargă înainte.
Muzicianul a recunoscut că a greșit atunci, pentru că trebuie să continue să facă muzică când a fost bun.
În 2008, casa de producție Roadrunner Music România aduce trupa Rodion G.A. în atenția opiniei publice, după 19 ani de absență. Încep procedurile de remasterizare a pieselor Rodion G.A., însă totul se oprește odată cu falimentul casei de discuri.
În anul 2012, Rodion Ladislau Roșca este redescoperit de colectivul de muzicieni Future Nuggets care, împreună cu casa de producție londoneză Strut Records si mediați de Ambassador's Reception îi lansează în mai 2013 primul album integral semnat Rodion G.A.