Avioane rusești de vânătoare de tip Suhoi Flanker (Su-27) au hărțuit un bombardier american B-52 care executa o misiune deasupra Mării Negre, iar imaginile, filmate de piloții americani, au fost date publicității. Înregistrarea video poate fi urmărită pe site-ul german Kurier.at.
Filmul poate fi urmărit AICI.
Armata americană a făcut public filmul, menționând că două aparate Su-27 s-au apropiat la nici 30 de metri de bombardierul B-52, executând apoi manevre periculoase, care au produs turbulențe în aer.
Americanii afirmă că astfel de momente s-au înmulțit în ultima perioadă mai ales în Siria.
România este frecvent ținta tentativelor rusești de a viola spațiul aerian. Până acum, aviația română a fost ajutată, în misiunile de poliție aeriană, de aeronave NATO – în principal americane și englezești.
Statele Unite au anunțat fortificarea masivă a flancului estic al NATO. Se vor face investiții de sute de milioane de euro în dezvoltarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii.
Generali ai armatei americane au avertizat, în această vară, că Rusia ar putea încerca o invazie a țărilor baltice sau a României, după modelul “omuleților verzi” trimiși în Crimeea și Estul Ucrainei, dacă regimul lui Putin simte că NATO este slăbită.
Sursa: Ziaristii.com