Doi pasageri ai unei curse aeriene interne din Statele Unite s-au luat la bătaie în avion, după ce unul dintre aceștia a refuzat să poarte mască în timpul zborului, informează CBS News.
Bătaia a izbucnit chiar înainte de decolarea avionului de la Mesa, Arizona, cu destinația Provo, Utah și a fost filmată de către o femeie care se afla lângă cei doi.
Conflictul s-a declanșat după ce o stewardesă a rugat un pasager să poarte mască de protecție. Respectivull bărbat avea deja o vizieră de protecție dar, conform regulilor companiei aeriene, „vizierele trebuie purtate împreună cu o mască și nu pot fi folosite drept o alternativă la masca de protecție”.
Pasagerul, în vârstă de 52 de ani, a început să se certe cu stewardesa în legătură cu acest lucru, moment în care un alt pasager, aflat pe locul din față, a intervenit și a început să-l înjure pe bărbatul care nu purta mască.
Conform unui comunicat al poliției, bărbatul fără mască l-a lovit apoi cu cotul pe pasagerul din fața sa, scenă care nu a fost surprinsă în înregistrarea video.
Imaginile arată momentul în care mai mulți pasageri încearcă, alături de un reprezentant al aeroportului, să-l imobilizeze pe bărbatul de 52 de ani, în timp ce pasagerul aflat pe locul din față încearcă să-l strângă de gât, să-l tragă de păr și să-i dea câțiva pumni în spate.
În cele din urmă, bărbatul care a refuzat să poartă masca a fost scos din avion sub escorta polițiștilor.