Consilierii locali din Cluj-Napoca au votat studiul de fezabilitate care vizează construirea unui Aqua Park în Gheorgheni, în continuarea bazei sportive din zonă. 

Proiectul introdus pe ordinea de zi vizează construția unui Aqua Park pe un teren de 12 hectare deținut de Primăria Cluj-Napoca, valoarea construcțiilor fiind de 40 de milioane de euro. Interesant este că abia după ce proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a început dezbaterea publică a acestuia, deși până acum Primăria avea eleganța de a-i întreba pe clujeni despre proiecte înainte de a se vota, în dezbateri special organizate.

Cu toate acestea, au fost circa 10 – 12 oameni care au luat cuvântul și au criticat modul în care este amplasat acest Aquapark, la 50 de metri de cartierul Armatei și la 180 de metri de blocurile de pe strada Galați. Locatarii au precizat că nu se opun construcției, dar că ar fi vrut să fie întrebați din timp pentru a-și putea spune părerea. Ei au cerut ca măcar construția să fie mutată în altă parte, pe un alt teren, reclamând faptul că zona va fi sufocată de trafic și oameni.

De menționat că la baza studiului de fezabilitate nu a stat un studiu de trafc pentru a se vedea cum vor ajunge oamenii la Aquapark. Se mizează pe viitoarea centură a Clujului, care va trece chiar pe acolo, dar care nu există nici în planșele proiectanților.

Parcarea Aquaparkului va putea găzdui circa 1200 de autoturisme, dar este evident că noua zonă de agrement va putea acomoda mult mai mulți oameni, ceea ce va duce la mari probleme de trafic. 

Deputatul Adrian Dohotaru a cerut ca pe cele 12 hectare să fie amenajat un parc, așa cum s-a angajat în trecut Primăria, pentru că într-un parc public ar avea acces oricine, în timp ce într-un aquapark privat vor intra doar cei care plătesc. ”Dacă un bilet va fi de 75 de lei, pentru patru persoane, doi adulți și doi copii, deja vorbi despre sume foarte mari. Într-un parc public va avea acces oricine, de aceea cerem ca zona să rămână așa cum este și să fie amenajat un parc”, a spus Dohotaru.

Primarul Emil Boc s-a apărat și a spus că din cele 12 hectare numai 2 hectare vor fi ocupate de clădirile aquaparkului și că în rest vor fi zone publice cu verdeață. ”Alt spațiu pentru amplasarea acestui aquapark nu avem. Acesta este singurul teren pe care Primăria îl deține”, a spus Emil Boc.

Locatarii l-au acuzat pe primar că nu a făcut un studiu de trafic, de zgomot și de mediu înainte de a plăti acest studiu de fezabilitate. Răspunsul a fost că studiul de fezabilitate este numai un prim pas și că în continuare vor fi făcute studiile care să arate dacă aquaparkul de face acolo sau nu.

După intervenția consilierului UDMR, Anna Horvath, care a întrebat dacă toboganele pot fi mutate în alt loc pentru a reduce nivelul de zgomot, arhitectul a fost că pot fi mutate cu încă maxim 200 de metri față de blocuri, rezultând o distanță de 400 de metri, consilierii au aprobat studiul de fezabilitate. Au votat împotrivă numai consilierii PSD, care au apreciat proiectul, dar au spus că, faptul că oamenii din zonă nu au fost consultați și nu sunt studii care să arate dacă zona nu va fi afectată de trafic și aglomerație, îi împiedică să voteze ”Da!”.

Finalul dezbaterii a fost marcat de promisiunea viceprimarului Dan Tarcea, aprobat de Emil Boc, că la aquaparkul din Gheorgheni se va putea ajunge ușor și de pe centura Metropolitană, care va veni din Mănăștur, pe lângă Zorilor, și va facilita accesul. Unii au zâmbit, având în vedere că centura metropolitană este încă în fașă, și că Primăria Cluj-Napoca nu a terminat nici măcar studiul de prefezabilitate.

Sursa: stiridecluj.ro