Sâmbătă, de la ora 10.00, peste 60 de oameni din Huedin, cu mic, cu mare, s-au adunat pentru a participa la o amplă acțiune de ecologizare organizată de Primăria Huedin în parteneriat cu Liceul Teoretic „Octavian Goga” și Liceul Tehnologic Vlădeasa.
În aceste vremuri incerte, în care restricțiile se înăspăresc pe zi ce trece, în care nimic nu mai este sigur de la o zi la alta, câteva zeci de persoane din Huedin s-au rupt de toate problemele din viața de zi cu zi și au făcut un pas mic pentru o lume mai bună, pentru un oraș mai curat și pentru o comunitate mai unită.
Acțiunea a fost anunțată în urmă cu câteva zile și nimeni nu se aștepta să aibă un impact atât de mare. Angajați ai Primăriei Huedin, profesori, elevi, oameni simpli, oameni cu funcții, s-au întâlnit într-o zi de sâmbătă în centrul Huedinului și, fără să îi oblige nimeni, fără să îi plătească nimeni, au făcut curățenie în oraș.
„Nu mă așteptam să fie atât de multă lume, nici nu am îndrăznit să sper. S-au mobilizat bine”, a spus unul dintre organizatori.
Oamenii au participat la acțiune pentru că simt nevoia unei schimbări.
„E trist că lumea aruncă mizeriile pe jos fără să se gândească. Dar ar fi și mai trist dacă nu am fi noi, să ridicăm gunoaiele de pe jos”, a spus Lucian Torok, voluntar.
„Am decis să particip ecologizare pentru că știu că schimbarea pe care vreau să o văd în lume începe cu mine”, a spus Rareș, un alt voluntar.
În urma acțiunii s-au adunat în jur de 800 de saci menajeri cu gunoaie, plus câteva dube încărcate cu resturi menajere care au fost încărcate cu un buldoexcavator.