Grigore Fati, primarul comunei clujene Apahida, se laudă că găzduiește niște ucrainieni, dar nu ezită nici să capitalizeze pe valul de naționalism de drepta care s-a născut în ultimele săptămâni, odată cu valul de refugiați din zonele de război din Ucraina.

Invitat la o emisiune TV la care probabil a plătit ca să apară, Grigore Fati se laudă că găzduiește 30 de refugia'i în comuna în care deja de prea mulți ani o conduce, doar ca apoi să o dea întoarsă, arătând că poate, totuși, n-ar strica să îi ajutăm și pe nevoiașii locali.

Într-un discurs tipic de politician ordinar, Fati ne atrage atenția că și refugiații cărora le cad bombe în cap sunt importanți. dar ne repreoșează că ”am uitat de necăjiții noștri”. Cum ar veni el se laudă că n-a uitat, deși nu face nimic pentru ei de ani de zile. În schimb, trebuie să ne anunțe, pe banii comunei Apahida, că gazduiește 30 de amărâți din Ucraina, pentru care oricum va primi bani de la Guvern. Rușine domnule primar!

”În comună la noi, avem în jur de 30 de refugiați în acest moment. Din aceștia, 7 sunt cazați în spațiile oferite de primărie. Acestea sunt la Câmpenești, unde avem 3 garsoniere cu baie și bucătărie plus două camere la parter. Am mai pregătit și un spațiu comun de vreo 10 persoane. Avem capacitate de cazare și mai mare. Ceilalți sunt cazați la cetățeni din comună.

Până acum, două familii și-au manifestat dorința de a rămâne pe termen mai îndelungat. În rest, fluctuează foarte mult numărul refugiaților. Sperăm să se oprească cumva conflictul și să înceteze și acest exod al ucrainenilor, pentru că de două săptămâni se vorbește numai de asta.

Este normal pentru că trebuie să-i sprijinim și să fim alături de ei, sunt solidar cu aceștia, dar parcă am uitat toți de pensionarii care nu-și mai pot plăti gazul, alimentele, medicamentele ș.a.m.d.. Am uitat de necăjiții noștri”, a declarat primarul la emisiunea online ZIUA LIVE.