Cum ar fi să îți cumperi o casă cu mai puțin de cinci lei. Dar dacă ar fi într-unul dintre cele mai frumoase locuri din lume? Un anunț al Primăriei dintr-o localitate desprinsă, parcă, din basme, a pus pe jar pasionații de călătorie și pe cei dornici să facă o investiție imobiliară, dar cu buget redus. Cum arată locul din lume în care o casă costă doar un dolar?

Locul din lume în care o casă costă doar un dolar

Păzit de ruinele unui castel medieval, satul Castropignano, din Molise, în sudul Italiei, este locul din lume în care o casă costă doar un dolar. Anunțul Primăriei este șocant, însă nu este prima oară când localități din Italia au scos la vânzare clădirile abandonate la prețuri simbolice. Autoritățile din Castropignano urmând, de fapt, modelul comunităților Salemi din Sicilia și Stefano si Sessanio din Abruzzo. Doar că, spre deosebire de celalte două, care au scos la licitație proprietățile de la un dolar, cei din Castropignano au ales să facă lucrurile altfel.

În sătucul pitoresc există, în acest moment, aproximativ o sută de clădiri abandonate. Însă primarul, Nicola Scapillativ, nu vrea să le vândă, pur și simplu celui care licitează cel mai mult, ci vrea să găsească proprietarul potrivit pentru fiecare casă.

„Ne mişcăm în două direcţii în paralel, încercăm să ajungem atât la potenţiali cumpărători cât şi la proprietari mai vechi, în acelaşi timp, pentru a face ca cererea să întâlnească oferta. Nu îmi doresc ca oraşul meu să fie invadat de o goană a ceLor care îşi doresc să devină proprietari sau să fie cea mai recentă speculaţie în imobiliare”, a declarat primarul, pentru CNN.

Ce trebuie să facă cei care își doresc să profite de oferta autorităților din Italia

Anunțul Primăriei spune că edilul așteaptă e-mailurile celor care doresc să cumpere o nouă casă: Sunt bineveniţi tot cei care doresc să cumpere o nouă casă aici şi îi rog să îmi scrie direct pe adresa [email protected], cu un plan detaliat în care să descrie modul în care vor să renoveze sau în ce vor să transforme proprietatea – o casă, o pensiune tip B&B, un magazin etc. Ar trebui să listeze şi cerinţele pe care le-ar pute avea – cum ar fi, de exemplu, accesul pentru persoanele în scaune cu rotile. Satul este mic şi maşinile nu pot merge pe străzile înguste şi pe scări.

Există, însă, și câteva condiții impuse celor care vor să cumpere o casă veche în Castropignano. Aceștia trebuie să își renoveze proprietatea, în maximum trei ani de la achiziție, și să depună un avans pentru renovări, în valoare de 2.000 de dolari, sumă ce le va fi returnată după ce lucrările sunt finalizate. Programul a fost lansat în luna octombrie, după ce autoritățile locale i-au anunțat pe vechii proprietari ai clădirilor abandonate că, dacă nu le vor renova, orașul va prelua proprietatea, din motive de siguranță. Cei mai mulți dintre ei au renunțat, pentru a scăpa de costurile demolării, însă Scapillati este încrezător că încă cel puţin 50 se vor alătura iniţiativei. Autorităţile estimează că investiţia în renovare se ridică la 30.000 – 40.000 de dolari.

Castropignano, locul din lume în care o casă costă doar un dolar, readus la viață

Păzit de Munții Apenini, Castropignano a fost construit pe ruinele unei localități antice, Samnites, teatru de bătălie între vechile popoare italice și romani. În perioada medievală, Castropignano era unul dintre cele mai importante centre comerciale ale regiunii, meșterii de acolo fiind renumiți pentru încălțămintea ce le ieșea din ateliere.

Oferte de nerefuzat în Italia, în an de criză. Cum au încercat autoritățile să salveze turismul

Din iulie până în octombrie 2020, Italia a pus la bătaie 400.000 de vouchere pentru cei care doresc să petreacă cel puţin trei nopţi în Sicilia. Turiștii interesați au primit a patra noapte gratuită şi bilete de avion la jumătate de preţ. Oferta a ma inclus intrări gratuite sau reduse la muzee şi alte atracţii turistice.