Costumul popular este una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Astăzi, costumul popular se poartă local, pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.
Din acest motiv, Asociația Kids Fashion By Cătălin Botezatu a organizat un concurs, „Miss Măriuța”, care are ca scop atât valorificarea portului popular românesc, cât și să insufle copiilor dragostea pentru tradiții.
„Tradițiile înseamnă muncă de sute de ani a strămoșilor noștri, iar oamenii din comunitate sunt responsabili să transmită mai departe autenticitatea și identitatea a ceea ce suntem. Trebuie să ne mândrim și să iubim identitatea românească”, a spus Corina Câmpian, președintele Asociației Kids Fashion By Cătălin Botezatu.
Astfel, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani au putut să se îmbrace în costum popular și să participe la concurs. Inițial concursul a fost dedicat doar fetelor, dar, fiindcă a existat cerere și din partea băieților care au drag de portul tradiționat românesc, organizatorii au inclus și o secțiune dedicată lor.
„Pentru că a fost cerere foarte mare din partea băieților și ca să nu facem diferențe între copii, am permis să băieților să participe. Se premiază costumul, nu copilul”, a spus Corina Câmpian, președintele Asociației
Criteriile de premiere vor fi expresivitatea fotografiei şi modul de prezentare scrisă a costumului popular prezentat şi este decizia în exclusivitate a comisiei juriului, formată din: Cătălin Botezatu, Paula Hriscu și Alexia Mircea.
Câştigatorii vor fi anunţaţi pe data de 30.11.2020