coral

Potrivit Jandarmeriei Clujene, in cea de-a doua zi a festivalului, in urma acțiunilor de prevenire și de combatere desfășurate de jandarmi, polițiști și pompieri, au fost constatate 33 de fapte penale și aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale care privesc încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor etc.

coral

453 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri, iar 17 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Trei elicoptere ale Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca şi Inspectoratului General de Aviaţie au asigurat buna desfăşurare a evenimentului din punct de vedere operativ şi medical.

Activitățile pentru asigurarea ordinii publice și de control, cât şi cele pentru prevenirea situațiilor de urgență vor continua și în zilele următoare, astfel încât participanții să fie în siguranță.

Pentru siguranța participanților la acest eveniment, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse măsuri suplimentare, acționând peste 3000 de jandarmi, polițiști, pompieri, personal medical și efective din cadrul altor structuri.

coral