Ziaristul Aurel Mureșan, unul dintre inculpații din dosarul Gazeta, a obținut o victorie importantă în fața Statului Român, după ce magistrații Tribunalului Cluj i-au admis acestuia acțiunea și au dispus că acesta sa fie despăguit pentru daunele suferite.
Cumulând atât daunele morale cât și cele materiale, instanța a dispus ca Aurel Mureșan să primească, cu titlul de despăgubiri, circa 150.000 de euro și 285.000 de lei daune materiale. Hotărârea nu este definitivă ea putând fi atacată.
„Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul MUREŞAN AUREL în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 285.520 lei cu titlu de daune materiale, constând în suma de 49.312 lei cu titlu de cheltuieli de deplasare, cazare şi masă la Tribunalul Brăila şi Curtea de Apel Galaţi şi în suma de 236.208 lei cu titlu de venit nerealizat. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 235.372,5 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 47.550 Euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele morale cauzate prin privarea de libertate în perioada 30.10.2006 – 23.03.2003 şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie în perioada 23.03.2007 – 13.11.2012. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 495.000 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele morale cauzate prin durata excesivă şi nejustificat de lungă a procesului penal. Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor mai sus menţionate, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe – 13.12.2021 şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apelul şi motivele se depun la Tribunalul Cluj – Secţia civilă, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 13 decembrie 2021”, se arată în minută.
La rândul său, directorul executiv al Gazetei de Cluj – jurnalistul Liviu Man, s-a adresat magistraților de la Tribunalul Cluj cu același tip de solicitare.
Decizia de astăzi reprezintă o tentativă de îndreptare a abuzurilor procurorilor pe care inculpații din dosarul Gazeta le-au suferit în faza de urmărire penală și cea de judecată. Sumele uriașe pe care Aurel Mureșan le-a câștigat vor fi achitate din bugetul Statului Român, care plătește gafele magistraților. În mod normal și legal, „Statul Român se poate îndrepta împotriva magistraților” pentru care are de plătit acte de abuz comise asupra cetățenilor.