Cea de-a doua ediție “Ziua Carierei la USAMV Cluj-Napoca” va avea loc în 19 noiembrie 2019, între orele 9.00 – 14.00, la Institutul de Cercetări Horticole Avansate din Transilvania (ICHAT), din campusul USAMV. 

Scopul principal al evenimentului nostru este acela de a pune față în față studenții universității noastre cu potențialii angajatori și de a construi și dezvolta studenților ideea de carieră. Invităm angajatorii să intre în dialog cu viitorii absolvenți ai universității noastre și să le vorbească acestora despre așteptările, cerințele, experiențele anterioare, precum și despre planurile de viitor și pozițiile profesionale pe care ei le pot ocupa după finalizarea studiilor”, a precizat Laura Budiu, consilier orientare privind cariera în cadrul USAMV Cluj-Napoca. 

coral

Între participanți se numără instituții de stat, firme private locale, dar și internaționale, instituții de cercetare și firme de recrutare, acoperindu-se astfel domeniile de studiu ale Facultăților de Agricultură, Horticultură, Zootehnie și Biotehnologii, Medicină Veterinară și Știința și Tehnologia Alimentelor.

coral

În programul evenimentului vor exista prezentări de firme și de instituții, simulări de interviuri, precum și povești de succes, care vor fi împărtășite de invitații USAMV Cluj-Napoca. 

De asemenea, studenții noștri sunt încurajați să adreseze cât mai multe întrebări potențialilor angajatori, dar și să-și prezinte așteptările și să afle despre realitățile de pe piața muncii.

Întâlnirile vor fi organizate pentru studenții din anii terminali, iar în amfiteatrul de la parter, din incinta ICHAT, va fi rezervată câte o oră pentru fiecare facultate a USAMV Cluj-Napoca.

coral