USAMV Cluj-Napoca, coordonator naţional EPSO (Organizaţia Europeană de Ştiinţa Plantelor), vă invită să participaţi, în 17 mai, la cea de-a cincea ediție a evenimentului internaţional “Ziua Fascinaţiei Plantelor”, sub egida EPSO și cu participarea principalelor instituţii de educaţie şi cercetare din rețeaua naţională EPSO.

EPSO este o organizație academică independentă care reunește mai mult de 200 de institute de cercetări, departamente și universități din 31 de țări din Europa și din afara ei. Scopul acestui eveniment este de a stimula interesul concetăţenilor cu privire la lumea fascinantă a plantelor, sublinind importanța științei plantelor pentru agricultură, pentru producerea durabilă a alimentelor, a energiei, pentru horticultură, silvicultură, precum şi în obţinerea de produse nealimentare sau farmaceutice, cât mai aproape de valorile naturii. Rolul plantelor în conservarea mediului va constitui, de asemenea, un mesaj cheie.

În cadrul “Zilei Fascinaţiei Plantelor”, universitatea noastră va găzdui, în 17 mai, de la ora 12.00, la Bibliotecă (Amfiteatrul Roșu și spațiul expozițional), prezentări tematice privind lumea plantelor, iar între titluri se numără: ”Cocktail, esențe și bijuterii florale”, ”Fascinația lavandei” sau ”Grădina Penelopei”. Detalii găsiți în programul atașat.  

Evenimentul găzduit de USAMV Cluj-Napoca este coordonat de Prof. Dr. Carmen Socaciu, care este și coordonator național RO-EPSO.

În paralel, sunt programate evenimente și la Universitatea “Babeş-Bolyai” (Facultatea de Biologie, Grădina Botanică).

Despre amploarea evenimentelor “Ziua Fascinaţiei Plantelor”, la nivel mondial, puteți citi pe site-ul EPSO.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR: