Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj invită locuitorii să sărbătorească împreună Ziua Pompierilor Români, în mai multe orașe ale județului.

coral

Ziua Pompierilor Români este sărbătorită în 13 septembrie la Cluj-Napoca, dar cu două zile mai devreme în alte orașe din județul Cluj.

coral

Astfel, miercuri, 11 septembrie, între orele 10.00 – 15.00 în curtea Detașamentului de Pompieri Dej vor fi organizate activități specifice zilei porților deschise, cu prilejul Zilei Pompierilor din România. Participanții vor putea să cunoască mai îndeaproape motocicleta și ambulanța SMURD, dar și autospecialele pentru stingerea incendiilor și modul de descarcerare. Pentru cei mici, pompierii dejeni au pregătit un mic traseu cu obstacole al „micului pompier”.

Tot miercuri, 11 septembrie, între orele 12.00-15.00, în Piața Tricolorului din municipiul Câmpia Turzii și în Parcul Tineretului, din municipiul Turda va fi expusă pentru publicul larg tehnica de intervenție din dotarea pompierilor clujeni. Vor putea fi cunoscute mai îndeaproape motocicleta, ambulanța și autospeciala pentru transportul personalului și victimelor multiple SMURD, autospecialele pentru stingerea incendiilor cu modul de descarcerare, barca pentru salvări din mediul acvatic și autospeciala pentru intervenții și salvări de la înălțimi. Pompierii turdeni au pregătit un mic traseu cu obstacole al „micului pompier”.

Joi, 12 septembrie, între orele 11.00-13.00, în Parcul Central din orașul Huedin va fi expusă pentru publicul larg tehnica de intervenție din dotarea pompierilor clujeni. Vor putea fi cunoscute mai îndeaproape motocicleta, ambulanța SMURD, autospecialele pentru stingerea incendiilor și cu modul de descarcerare, dar și autospeciala pentru intervenții și salvări de la înălțimi.

În cadrul acestor evenimente vor fi cuprinse și acțiuni de informare preventivă, adresate elevilor aflați la un nou început de an școlar, și care sunt parte din campania de informare „10 pentru siguranță”, desfășurată la nivel național de toate structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România și-au anunțat intenția de participare mai multe clase de elevi, ce vor primi atât informații legate de misiunile desfășurate de pompieri, în cazul situațiilor de urgență, cât și informații privind comportamentul preventiv și măsurile recomandate în cazul situațiilor de urgență sau al dezastrelor.

În 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România va fi marcată și în Parcul Central din Cluj-Napoca.

coral