Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizeazӑ ṣi în acest an la American Corner Cluj-Napoca (Cluj-Napoca, Calea Dorobanṭilor 104, etajul 5 vest), în perioada 25 noiembrie – 6 decembrie 2019, cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, cursul gratuit de antreprenoriat social pentru tineri între 14 ṣi 20 de ani „Provoacă viitorul: fii antreprenor!”.
Cursul urmărește dezvoltarea de abilităţi antreprenoriale la tineri cuprinşi sau nu într-o formă de învăţământ, prin familiarizarea cu domeniul antreprenoriatului, al antreprenoriatului social ṣi al managementului de proiect, dezvoltarea creativităţii şi a spiritului inovator, creşterea gradului de conştientizare a apartenenţei la o comunitate ṣi a gradului de implicare socială.
Tinerii vor învӑṭa cum sӑ iniṭieze ṣi sӑ dezvolte o afacere ṣi sӑ se implice în viaṭa comunitӑṭii, cunoṣtinṭele teoretice fiind puse în practicӑ prin realizarea ṣi implementarea de proiecte. Participanṭii vor primi o diplomӑ la încheierea programului de instruire, în urma prezentӑrii modului de implementare a proiectului elaborat.
Instruirea se va desfăşura în limba română, prin douӑ serii de cursuri a câte 20 de locuri fiecare, desfășurate zilnic, de luni până vineri: 25 noiembrie – 6 decembrie 2019, orele 14.00 -17.00 – seria I, 25 noiembrie – 6 decembrie 2019, orele 17.00 – 20.00 – seria a II-a.
Înscrierile se fac pânӑ în data de 22 noiembrie 2019, prin completarea formularului urmӑtor: https://tinyurl.com/sfqosr2. Informaṭii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0264-430323 (luni, marți, miercuri și vineri 8.00-16.00, joi 10.00-18.00) sau la adresa de e-mail [email protected].