Marți, 9 aprilie 2019, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate se află la Cluj-Napoca la Centrul de Cultură Urbană Casino, de la ora 09.00, (Parcul Central „Simion Bărnuțiu”) pentru Caravana Smart City 2.0 – Implementarea. Caravana Smart City este unicul program de promovare a conceptelor Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii, a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de finanțare a acestora.

Programul Caravana Smart City este organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei.

Au confirmat prezența la eveniment domnul Dan Ștefan Tarcea, viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca, domnul Robert Iulian Tudorache, secretar de stat la Ministerul Energiei, Sarolta Besenyei, expert Comisia Europeană H2020, și reprezentanți ai mai multor orașe și comune din regiune.

Programul va reuni mediul academic și reprezentanții mediului de afaceri, dar și comunitatea de IT, ce reprezintă o importantă componentă în ecosistemul regional. Cluj-Napoca reprezintă un model de urmat ale cărui viziune și strategie vor reprezenta unul dintre principalele subiecte ale evenimentului de la Cluj.

Pe 3 aprilie 2019, ARSCM a încheiat un acord de investiții în valoare de 500 de milioane de euro cu China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, finanțarea fiind destinată proiectelor smart city din România. În cadrul caravanei se vor desfășura și discuții privind posibilitățile de accesare a acestor fonduri de către administrațiile publice locale.

Ministerul Energiei a devenit partener al programului încă de la lansarea acestuia, în septembrie 2017. Domnul Robert Tudorache, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei: „Acest proiect al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate este unicul program de promovare a conceptului Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la tehnologiile noi, accesibile și ușor de implementat”.

Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat în lista scurtă a finaliștilor în cadrul evenimentului internațional Transport&Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde competiția s-a purtat cu lideri ai domeniului.

Partenerii instituționali: Guvernul României – Ministerul Energiei, Primaria municipiului Cluj-Napoca, CNMR, Institutul de Studii Liberale, Clusterul Start Inovare.

Parteneri: First Bank, Dell EMC, Asseco, Microsoft, Orange, Dewatering & Silent Piling, Novitas 3D City, BMF Grup.

Parteneri media: Radio România Actualități, Bursa, Ziare.com, Business24, iBusiness România, Financiarul.ro, Matek.ro, Trenchless România Magazine, Transilvania Business Magazine.

Participarea este gratuită, necesită confirmarea participării prin trimiterea unui email la [email protected] sau la 0734.975.423.

Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) este principala organizație a Industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din țară.

Organizația se bucură de recunoaștere internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative, grupuri de lucru și este partener în programe naționale și internaționale alături de cele mai importante corporații implicate în proiecte de Smart City.