coral

Prezent în cadrul unei emisiuni la radio, viceprimarul Dan Tarcea a fost întrebat despre problema ambuteiajelor care se vor crea în oraș ca urmare a lucrărilor al metroul, situație în care traficul oricum deja foarte anevoios va deveni infernal. 

coral

Potrivit acestuia, ”Evident că va fi deranj în trafic, dar nu poți să mănânci omletă dacă nu spargi ouăle. Nu trebuie să ne gândim doar ce se va întâmpla peste 4-5 ani, ci trebuie să vedem înainte 50 de ani. Toate eforturile pe care le facem se vor vedea după 2030, după 2040, este o investiție de care vom beneficia cu toții”, a spus astăzi viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la Realitatea FM.

Spre exemplu, Bulevardul 21 Decembrie nu va mai putea fi folosit, pentru că toată Piața Mărăști va fi un șantier. ”În zona stațiilor va fi săpătură deschisă și normal că circulația se va restricționa. Nu există niciun oraș care să se fi dezvoltat fără a se crea probleme în trafic. Îmi amintesc de Budapesta, acum 20 de ani, care avea tot centrul spart. Și când am făcut Bulevardul 21 Decembrie au apărut ambuteiaje, întârzieri de jumătate de oră sau o oră, dar oamenii s-au adaptat și au găsit rute alternative”, a adăugat Dan Tarcea, arată Știri de Cluj.

coral