Angajaţii din Cluj sunt, pentru a doilea an consecutiv, cel mai bine plătiţi din România, cu 10% peste media pieţei generale, pe locul doi fiind cei din Bucureşti, cu un plus de 4%, urmaţi de cei din Ploieşti (+1%), arată studiul Mercer – Total Remuneration Survey.
La nivel naţional, în 2020, creşterea reală a pieţei salariale în toate industriile a fost de 6% (raportat la anul precedent), iar pentru 2021 companiile anticipează o creştere medie de 5%.
Realizat pentru al cincilea an consecutiv, studiul acoperă 408 companii şi 114.235 angajaţi, ediţia din 2020 vizând şi impactul COVID-19 asupra practicilor companiilor în ceea ce priveşte compensaţiile şi beneficiile.
Cel mai profitabil domeniu rămâne Pharma, unde veniturile obţinute de angajaţi depăşesc cu 26% media pieţei, urmat de IT, cu un plus de 17%. În principal, poziţiile în legătură cu dezvoltarea de software, arhitectură şi analiză de sistem determină acest nivel peste medie.
“Pe lângă faptul că, în acest an, Pharma a fost printre domeniile care au crescut ca volum de business, un aspect particular poziţionează această industrie în topul celor mai bine plătite din România: rolurile ocupate de medicii specialişti ridică mult media acestei industrii” explică Ana-Maria Gheorghe, Mercer Marsh Benefits, Talent Information Solution Leader, Romania.
Alte industrii care aduc angajaţilor venituri peste media pieţei sunt SSC/ BPO (+13%), agricultură (+8%), energie (+6%), bunuri de consum (+2%). În schimb, cei din retail câştigă cu 12% mai puţin decât media, iar cei din transport cu 4%.