• Întâmplare halucinantă la Florești, unde un bărbat care s-a dus să rezolve o dispută cu banca s-a ales cu amendă și a ajuns la secția de polițe bruscat ca ultimul infractor și cu cătușe la mână.

  • Pe lângă umilința trăită, bărbatul acuză că a fost și victima unor ironii și amenințări din partea agentului de poliție, care i-a explicat că în Florești sunt cei mai “răi” polițiști din țară și că degeaba îi face plângere pentru că oricum nu pățește nimic.

Încătușat pentru că a cerut socoteală băncii

coral

În cursul zilei de miercuri, 4 ianuarie, bărbatul din Iași dar care este stabilit în Florești s-a deplasat la sediul CEC Bank din Florești, unde a încercat să obțină informații cu privire la o poprire care i-a fost insituită, desi contul fusese închis deja cu mult timp înainte.

Potrivit acestuia, deși tonul discuțiilor a fost unul civilizat, responsabila cu relația cu clienții a sunat la un moment dat la poliție, acuzând că a fost înjurată, aspect cotrazis de filmările din incinta sediului bancar făcute chiar de către client.

Ajuns la fața locului, echipajul format dintr-un agent de poliție și un jandarm, nu a mai stat să asculte ambele variante ale poveștii, procedând la a-l imobiliza pe client și a-l scoate cu forța din incinta unității bancare, în văzul persoanelor care se aflau de față.

“În data de 4 ianuarie am fost la banca pentru a rezolva o situatie cu privire la un cont închis pentru care am primit Amenințare de proprire. Spiritele s-au încins dar fără a întrece limita bunului simt și angajata a chemat poliția. Polițistul a venit, m-a bruscat , nu s-a legitimat și mi-a interzis mie și prietenei sa filmez pe spațiul public, ba mai mult am fost și luați la secție pentru asta. Totul s-a întâmplat la cec BANK Floresti Cluj.

Am primit o scrisoare de la CEC Bank precum ca am un sold restant pentru un cont închis acum 1 an. Am fost la banca sa rezolv neînțelegerea și sa demonstrez ca am actele și ca am închis contul și am plătit sa închid acel cont și angajata mi-a spus ca nu am ce face și sa plătesc.

Spiritele s-au încins dar cu o limit, încercând sa îmi demonstrez dreptatea, angajata a sunat la poliție unde a mințit ca a fost înjurată și ca o ameninț. Echipajul a venit in scurt timp și restul puteți vedea in video. Am fost bruscat, nu s-a legitimat, mi-a fost frica pentru viața mea fiindcă era foarte nervos și impulsiv. ”, arată bărbatul, care acuză polițistul de comportamet abuziv.

Amenință și ironii din partea agentului de poliție. “La Florești sunt cei mai răi polițiști. Corduneanu era mielușel”

Conform clientului băncii, comportametul nedemn pentru funcția pe care o ocupă a agentului de poliție venit la fața locului a continuat și după momentul extragerii clientului din sediul băncii.

După cum se poate observa din imaginile surprinse de către prietena bărbatului agresat, polițistul l-a încătușat ca pe ultimul infractor pe capota mașinii de poliție.

Trântit pe mașina poliției fără niciun motiv

În clipa în care a realizat faptul că este filmat, polițistul și-a pierdut mințile și a început să urle la prietena bărbatului încătușat, după care l-a trimis pe jandarm să-i confiște femeii telefonul din mână pentru a nu mai înregistra scena.

Imobilizat și bruscat, bărbatul acuză că a fost trântit în mașina poliție și dus la secție, timp în care i-au fost aduse noi amenințări și i s-a recondamat să nu depună plângere pentru că oricum nu rezolvă nimic și doar își îngreunează situația.

“Din mașina poliției am sunat la 112 în speranța că vor mai trimite pe cineva pentru a nu păți ceva din cauza furiei necontrolate a agentului dar asta a agravat mai tare situația. La secție mi s-a spus ca voi fi amendat pentru ca am sunat abuziv la poliție și pentru ca am deranjat liniștea publica.

Mi s-a spus ăa nu am dreptul sa filmez orice ar fi și că mă poate da în judecată fiindcă l-am filmat. Agentul de poliție și-a continuat apoi amenințările.

Mi-a recomandat sa nu fac contestație ca îmi va fi tot mie mai rau și mi-a spus de fata cu prietena ca el nu are ce sa pățească dacă eu depun plângere la parchet și doar îmi îngreunez mie situația.

Mi-a spus că in Floresti sunt cei mai răi polițiști din țară și ar trebui să am grijă și că el a arestat la fel ca pe mine și un procuror și un avocat și nu a pățit absolut nimic. Așa că să am grijă.”, arată victima agresiunii.

Cine este polițistul care se laudă că arestează pe oricine. Cel mai probabil se va alege cu dosar penal

Potrivit persoanei agresate, polițistul care se laudă că arestează pe cine vrea pentru că nu pățește oricum nimic se numește Topan Bogdan și activează la secția de Poliție Florești.

Potrivit acestuia, comportamentul agentului indică faptul că puterea conferită de uniformă i-a afectat simțul măsurii, considerându-se mai presus normele de lege și de orice persoană.

“Când am foști duși la secție a mers de la Cec BANK până la sediul din spatele magazinului Lidl cu girofarele aprinse doar pe contrasens , și rondul tot pe contrasens l-a făcut. Ca ultimi criminali.

Când am fost dat jos din mașina a țipat la mine spunându-mi unde mă cred? În Las Fierbinți ? În secție mi-a spus ca l-a arestat și pe Corduneanu din Iasi și era mielușel, referire la faptul că și eu sunt din Iași.

Ca o notă personală, melodia de la telefonul lui este de gangster – Ice Cube – Today was a good day și cred că el se crede în GTA V sau GTA IV”, mai arată victima agresiunii, care ne-a declarat că va depune plângere penală pentru purtare abuzivă pe numele polițistului.

 

 

                                                                                                                                   

 

coral

coral