Pe adresa redacției am primit următorul comunicat de presă de la Conducerea executivă a Consiliului Județean Cluj:
"Acțiunile publice întreprinse de conducerea executivă a Aeroportului Internațional Cluj sunt de natură a afecta independența justiției.
În ultimele săptămâni, au fost exercitate presiuni publice și instituționale care depășesc sfera legalității. Astfel, atât în presă cât și spre instituțiile statului au fost transmise informații total neadevărate, informații care au ca unic scop discreditarea Consiliului Județean Cluj, respectiv a membrilor Consiliului de Administrație al aeroportului.
Majoritatea datelor publicate de conducerea executivă a aeroportului sunt false, reinterpretate și scoase din context. Mai mult, acestea sunt folosite pentru inducerea în eroare a mass-mediei precum și a unui număr mare de instituții publice.
Astăzi, 12 iunie, Curtea de Apel Cluj urmează să se pronunțe asupra legalității hotărârii Consiliului Județean Cluj prin care au fost numiți noii membri ai Consiliului de Administrație.Considerăm că toate informațiile false publicate constant de către aeroport, împreună cu linșajul mediatic îndreptat în principal spre membrii Consiliului de Administrație și spre Consiliul Județean, au rolul de a influența acuratețea și înfăptuirea actului de justiție în sine. Prin urmare, în scopul protejării independenței justiției, în legătură cu toate aceste aspecte, am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Inspecția Judiciară.
Totodată, menționăm faptul că toate noile aspecte de natură penală constatate în legătură cu activitatea conducerii executive a aeroportului fac obiectul sesizării organelor de anchetă competente.
Conducerea executivă a Consiliului Județean Cluj"