coral

  Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă în satele Mureșenii de Câmpie, Băgaciu și Pălatca din comuna Pălatca.

coral

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În momentul de față, comuna Pălatca beneficiază de un sistem centralizat de apă potabilă la care sunt racordați cca. 95% din locuitori. În urma implementării noii investiții, toate gospodăriile de pe teritoriul acestei comune clujene vor fi racordate la rețeaua publică de apă. În ceea ce privește rețeaua de canalizare, aceasta este prezentă doar în două din cele cinci localități componente ale comunei, însă ne dorim ca, împreună cu autoritățile locale, să extindem și acest serviciu edilitar către toți cetățenii“.

            Astfel, în contextul edificării de noi construcții, dar și în vederea racordării caselor aflate în zonele mai izolate ale comunei Pălatca, autoritatea locală a inițiat un proiect edilitar de extindere a rețelei existente.

            Concret, proiectul prevede extinderea conductelor de apă în localitățile Pălatca – zona „Poderei”, în Mureșenii de Câmpie pe DJ 161K până la ultima gospodărie, respectiv în Băgaciu pe două străzi.

            După finalizarea investiției, noua rețea edilitară în lungime totală de cca. 8.100 de metri va fi preluată de către Compania de Apă „Someș”, operator regional care va asigura distribuția apei potabile în regim continuu.

Valoarea lucrărilor depășește 3.000.000 de lei, banii fiind asigurați din fonduri proprii și din surse bugetare guvernamentale.

 

coral