Scene halucinante, marţi, 15 septembrie, pe holurile Institutului de Medicină Legală din Cluj-Napoca: o femeie, cu un bandaj uriaş pe frunte, era hărţuită verbal de un bărbat cu accent arăbesc. Acesta, o accidentase urât, cu o zi sau două în urmă, pe trecerea de pietoni dintr-o intersecţie clujeană. I-a spus că se află acolo pentru a face plângere împotriva ginerelui ei, cel care, imediat după accidentul în care arabul îi luase soacra în plin i-a ars acestuia o palmă peste faţă. Însă, după discuţii îndelungi în contradictoriu, până la urmă conducătorul auto s-a retras – nu se ştie de ce: de ruşine sau pentru a se reîntoarce şi a-şi procura şi el, ulterior, certificat medico-legal…

Femeia – despre care aflu că munceşte de peste treizeci de ani ca asistentă de terapie intensivă, la o mare clinică din Cluj-Napoca – poartă ochelari uriaşi, fumurii, care-i maschează întrucâtva ochii şi remarc, încă din prima clipă, faptul că femeia e lovită serios în zona frunţii. Este însoţită de fiica sa, o tânără în vârstă de circa treizeci de ani. Iniţial, cazul respectiv nu m-a interesat, asta pentru că accidentele de circulaţie, prin frecvenţa lor, nu sunt atrăgătoare pentru un jurnalist decât atunci când  ele deţin anumite particularităţi sau sunt surprinse exact în momentul când se produc.

Dar, iată că – după ce un bărbat s-a apropiat de măsuţa unde femeile completau formularul şi li s-a adresat pe un ton strident – acest fapt a devenit brusc de interes pentru subsemnatul. Dialogul, tăios, în contradictoriu – între şofer, victimă şi fiica acesteia – s-a desfăşurat, minute în şir, iar accentele sale neobişnuite m-au determinat să-mi scot, automat, carneţelul şi să consemnez câteva din frazele derulate. Dar totul a început după ce bărbatul le-a mărturisit că el este cel care a accidentat-o pe femeie şi s-a prezentat, la rândul său la I.M.L. pentru a-şi scoate, în contrapartidă, un certificat, asta după ce ginerele accidentatei l-a pocnit la locul faptei.

În secunda următoare fiica femeii izbucneşte, oripilată: „Nu vă este ruşine, după ce mi-aţi accidentat mama la intersecţia Calea Turzii cu Observatorului, pe trecere, şi aţi nenorocit-o pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai îndrăzniţi să vă prezentaţi aici pentru palma încasată de la soţul meu? Noi când am văzut-o pe mama, prăbuşită şi plină de sânge, pe zebră, am fost cât pe ce să leşinăm. Iar acum dumneavoastră veniţi la I.M.L. pentru palma aceea, un nimic faţă de răul pe care i l-aţi produs?”

La care, bărbatul, luând o mină afectată, îi dă următoarea replică: „Urmez şi eu nişte reguli, fiindcă nu putem să ne facem toţi dreptate cu mâna noastră, trebuie parcurşi nişte paşi. Pe deasupra, vă spun că trecerea era prost semnalizată, iar eu am făcut deja sesizare în acest sens la primărie – şi sper să mi se dea dreptate”… Privirile celor două femei se intersectează, contrariate, după care tânăra izbucneşte din nou: „Ce semnalizare, domnule, când aţi fost văzut uitându-vă pe telefon şi, apoi în spate – exact în momentul când aţi lovit-o pe mama? N-aţi văzut-o, efectiv, când trecea pe  bulevard şi n-aţi evitat-o pentru că nu aveţi reflexe… Mama n-a sărit dintr-un tufiş, a ieşit încet, de la pedichiură, pentru că picioarele îi alunecau în sandale. S-a văzut şi pe cameră că aţi intrat în ea direct! Şi acum vreţi să faceţi plângere fiindcă v-a curs niţel sânge din nas!” Răspunsul bărbatului vine însă repede, "ascuţit" precum o lamă de stilet:

„Eu susţin în continuare că nu există niciun motiv să ne comportăm aşa, şi o să ne căpătăm toţi pedeapsa. Eu, sper, o amendă!” Iar dialogul s-a desfăşurat, încă vreo câteva minute, în aceeaşi notă, după care – aglomerându-se între timp şi sala de aşteptare a instituţiei – omul s-a hotărât să se făcă nevăzut… În continuare, rămasă singură pe coridor, victima – care se plimba, neliniştită, în aşteptarea consultului – vine la mine şi mi se adresează: „Vedeţi, ce întâmplare, domnule jurnalist! Eu am venit la I.M.L. pentru un simplu concediu medical – fiindcă am mari responsabilităţi la clinică, salvez vieţi – şi-l găsesc aici pe cel care m-a accidentat! Iniţial, chiar i-am zis fiicei mele: lasă-l, săracul, că n-o fi vrut să mă lovească, nici nu-i facem plângere – şi acum, pentru că ginerele meu i-a dat o palmă, vrea să facă el plângere împotriva lui! Sincer, nici nu mai ştiu încotro să mă îndrept, sunt praf şi pe deasupra o să am nevoie şi de o operaţie de chirurgie plastică şi de timp de refacere”.

O rog apoi să-mi ofere mai multe date legate de incident, însă femeia este rezervată şi-mi spune că o va face dacă fiica ei va fi de acord… Însă, evident, verdicul fiicei sale a fost: „Fără presă!” De aceea, după ce doamna iese din cabinetul de consultaţii, cu certificatul în mână, evită să îmi mai dea vreo lămurire şi, salutându-mă discret, părăseşte sediul I.M.L.Cluj.