coral

Sprijin pentru dezvoltarea turismului și agrementului balnear din județ

coral

Consiliul Județean a aprobat proiectul de construire a unui complex balnear la Jucu de Sus

Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Județului Cluj a aprobat în cadrul ședinței desfășurate joi, 4 iulie a.c., construirea unui complex balnear în localitatea Jucu de Sus.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Forul administrativ județean sprijină toate inițiativele care contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților rurale, prin impactul pozitiv și sustenabil pe termen lung pe care-l produc. Investiția comunei Jucu este una importantă, iar construirea acestui centru balnear cu apă sărată va aduce beneficii atât pentru clujenii și ceilalți turiști care optează pentru tratament balneologic specific, cât și pentru localnici, prin locurile de muncă nou create și efectul pozitiv asupra operatorilor economici din zonă”.

Conform documentației tehnice, viitorul complex balnear din localitatea Jucu de Sus va fi edificat pe o suprafață de cca. 6,7 ha, din care zona balneară propriu-zisă va ocupa o suprafață de 1,5 ha. De asemenea, complexul va mai cuprinde o zonă dedicată spațiilor de cazare și restaurantelor, o zonă verde cu alei pietonale și velo pe o suprafață de 2,6 ha în apropierea lacului din sat, dar și o zonă de belvedere pe versant.

Beneficiarul acestei investiții este comuna Jucu, administrația locală fiind cea care va suporta și costurile de extindere și branșare la rețelele edilitare, de construire a clădirilor propuse, de edificare a infrastructurii rutiere de acces și conexe, dar și de amenajare a spațiilor publice, a locului de joacă pentru copii și a parcului.

coral