coral

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a analizat împreună cu conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului starea drumului județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C pe care forul administrativ județean a demarat, în cursul lunii trecute, lucrări de întreținere curentă și periodică.

coral

În acest context, s-a luat decizia ca, în completarea lucrărilor de întreținere deja demarate, să fie asfaltat un sector în lungime de 5,5 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 39+912 și 45+412.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj„Am încheiat un al doilea contract de lucrări care vizează acest drum județean, respectiv de asfaltare a 5,5 din cei aproape 13,5 kilometri cât măsoară tronsonul vizat de lucrările de întreținere. Vom contribui, astfel semnificativ, la asigurarea unei circulații normale, în deplină siguranță, pe acest sector care permite un acces rapid şi facil spre cele două oraşe importante din zonă, Dej şi Gherla.”

Contractul nou încheiat prevede executarea de lucrări de refacere a sistemului rutier, tratarea burdușirilor și a tasărilor, aducerea la profil și completarea acostamentelor, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, asigurarea esteticii rutiere, realizarea de accese la proprietăți, refacerea de timpane la podețe și a camerelor de cădere precum și așternerea de covor asfaltic pe sectorul de drum vizat.

Lucrările de întreținere demarate pe drumul județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C vizează, în ansamblu, sectorul situat între pozițiile kilometrice 39+912 și 53+367, în lungime de 13,455 kilometri.

coral