Doi copii s-au electrocutat, vineri seară, după ce s-au jucat în zona unor vagoane de tren din judeţul Prahova, iar unul s-a urcat pe un astfel de vagon. Încă doi copii erau în zonă, dar nu au fost răniţi. Victimele au arsuri de gradele II şi III şi au fost transportate la Bucureşti.

ISU Prahova a intervenit, vineri seară, pentru salvarea mai multor copii care s-au electrocutat, în zona staţiei C.F. Ghigiu, scrie News.ro.

”Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 4 persoane minore. În urma evaluării medicale doi dintre minori prezentau arsuri de gr. II şi III, iar ceilalţi doi nu prezentau leziuni vizibile”, a transmis ISU Prahova.

Victimele sunt un băiat de 13 ani, cu arsuri de gr. II şi III, pe aprox. 80% din suprafaţa corporală şi un baiat de 12 ani, arsuri de gr. II, pe 5% din suprafaţa corporală (membru superior stâng).

”Ambele victime sunt transportate la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti”, anunţă ISU Prahova.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că patru copii s-ar fi jucat în apropierea unui vagon aflat sub linie electrificată, iar unul dintre aceştia s-ar fi urcat pe vagon, fiind electrocutat.

”În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, anunţă IPJ Prahova.