Reputatul profesor Ion Turcu, unul dintre marile personaje ale scenei juridice clujene și nu numai, a trecut în neființă, în data de 6 mai, la vârsta de 77 de ani. Slujba de înmormântare a avut loc la capela mare a cimitirului central, în data de 8 mai.

coral

Ion Turcu s-a născut la Constanța, în data de 1 iunie 1941. A făcut Facultatea de Drept, la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj-Napoca (1964) și doctoratul în drept (1980).

coral

Unele dintre publicațiile dânsului sunt: "Introducere în teoria şi practica răspunderii materiale" (în colaborare cu V. Deleanu), 1984
"Een Inleiding Tot Het Rechsverigelijkende Onderzoek" (Introducere în Dreptul Comparat) (în colaborare cu prof. D. Kokkini Iadridou s.a.) (1988), "Drept Comercial" (1991), "Dreptul Afacerilor" (1992), "Tratat de insolvenţă" (2006), "Dreptul sănătăţii. Frontul comun al medicului şi al juristului" (2010), "Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea V. Despre obligații: art. 1164-1649. Comentarii și explicații" (2011) și a avut peste 80 de articole publicate în reviste de specialitate.

A participat la mai multe conferințe și prezentări: Criza, Băncile, Falimentele – (prezentată în cadrul conferinţei internaţionale „Criza financiară în lume. Rolul reglementării şi al supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit”, Constanţa, 3-6 iunie 2009), Deontologia bancară – (prezentată în cadrul conferinţei internaţionale „Probleme juridice în domeniul bancar”, Cluj-Napoca, 29 octombrie-1 noiembrie 2008), Criza şi codificarea insolvenţei – (prezentată în cadrul conferinţei „Dreptul afacerilor”, Bucureşti, 24-25 aprilie 2009).

Distincții: Certificate of completion – 1993 US Departament of Justice „Criminal litigation orientation”, Premiul „I.L. Georgescu” pe anul 1994, acordat de Uniunea Juristilor din Romania, pentru activitate stiintifica deosebita in domeniul dreptului comercial, Diploma „Meritul Judiciar”, clasa I, decretul nr. 602/9 iulie 2002, Diploma – 2003 „Cel mai iubit profesor al anului” conferita de absolventii facultatii de drept din cadrul Universitatii Europene Dragan din Lugoj.

Să se odihneacă în pace!

coral