coral

Parlamentarii voteză marți, de la ora 13, în ședință de plen reunit, proiectul de rectificare bugetară, modificat de PSD în comisiile de specialitate săptămâna trecută. Potrivit modificărilor, PSD vrea majorarea pensiilor cu 40%, creșterea salariilor profesorilor din acest an și alocări de fonduri pentru autoritățile locale.

PNL a anunțat deja că dacă modificările la proiectul de rectificare trec de plenul Parlamentului, liberalii vor contesta la CCR legea. PNL susține că prin amendamentele social democraților, printre care majorarea cu 40% a pensiilor și creșterea salariilor profesorilor, PSD „a dat foc României”, angajând cheltuieli de 65 de miliarde de lei.

Citește și Ciolacu: Vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii

Care sunt amendamentele PSD, adoptate în comisii

Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe din Parlament au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. 

De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în 2021. Și în cazul acestui amendament, dacă legea trece de votul din plen, intră în vigoare legea care prevede majorarea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020.

O altă modificare la legea bugetului de stat este alocarea unei sume de 400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.

Nu în ultimul rând, în comisii au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul prevăzut de guvern la 2,1 miliarde a fost majorat la 3,6 miliarde de lei.

Un alt amendament adoptat spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

Deputaţii şi senatorii au mai suplimentat bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD.

Premierul Orban spune că nu sunt bani și face apel la parlamentari să nu voteze amendamentele PSD

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că bugetul „nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară.

„Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care pesediştii din Comisia de buget-finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare. Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru ca asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică”, a afirmat Ludovic Orban.

El a arătat că Guvernul ia în calcul sesizarea CCR în cazul modificărilor la rectificarea bugetară.

„Orice fel de lege care nu prevede sursa de finanţare, în conformitate cu decizii anterioare ale CCR, este neconstituţională şi noi, ca Guvern, avem obligaţia de a ataca la CCR toate legile pe care le considerăm neconstituţionale”, a spus Orban.

Premierul a indicat că amendamentele adoptate la ordonanţa de rectificare bugetară provoacă o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021.

coral

coral