Cristian Matei, primarul municipiului Turda: "Astăzi se împlinesc 77 de ani de la terminarea celui de–al doilea război mondial și tot astăzi sărbătorim Ziua Europei!
Toate aceste momente au schimbat soarta noastră cât și soarta altor țări. Astăzi, alături de alte state membre ale Uniunii Europene, trăim în pace, solidari unii cu ceilalți pentru a depăși dificultățile întâmpinate, dar și pentru dezvoltare, prosperitate și bunăstare.
La nivelul municipiului nostru, așa cum bine știți deja, încă din 2016 dezvoltăm Turda preponderent cu bani europeni, iar astăzi orașul nostru se mândrește cu transport urban public exclusiv electric, cu rețele de apă și canalizare modernizate și peste 100 de străzi cu infrastructura rutieră complet transformată. În continuare, având în vedere sprijinul oferit de Uniunea Europeană prin fondurile care pot fi accesate de statele membre, continuăm dezvoltarea municipiului pe toate axele posibile.
În acest an, având în vedere conflictul militar declanșat foarte aproape de granițele țării noastre, Ziua Europei ne amintește tuturor cât de important este faptul că facem parte dintr-un spațiu în care securitatea, drepturile și libertățile oamenilor sunt respectate.
Astăzi, la 77 de ani după încheierea celui de-al doilea război mondial trebuie să conștientizăm că prin solidaritate și unitate putem să ne asigurăm un viitor mai bun atât pentru noi cât și pentru generațiile viitoare.
La mulți ani, Europa!
Și pentru că mâine sărbătorim împlinirea a 145 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, urez La mulți ani, România și românilor de pretutindeni! "